Categorii
Uncategorized

O carte de cantari comuna

La invitația lectorului universitar al Seminarului Teologic Baptist Internațional din Praga (IBTS), Lina Andronoviene, 40 dintre cei 140 de participanți de la ședința Consiliului Federației Europene Baptiste din Elstal, Germania, au luat parte la o seara muzicală inedită unde cu toții au cântat cântece vechi și noi ale uniunilor membre ale EBF. Andronoviene a fost cea care i-a acompaniat la pian. Cântările au fost alese din douăsprezece țări diferite; unele au fost cântate în limba originală, iar altele în limba engleză. Multe din cântări sunt cunoscute și traduse în multe țări, cum ar fi cântarea „Ce mare ești” (How Great Thou Art) care a fost scrisă în anul 1886, în Suedia.

Andronoviene și-a împărtășit dorința de a publica, împreună cu Secretarul General, Tony Peck, o nouă carte de cântări. Propuneri pentru proiectul cărții de cântări a EBF pot fi trimise până la data de 1 martie 2013. Pentru a se putea califica, o cântare trebuie să fie cunoscută și cântată în bisericile baptiste. Cântarea trebuie transmisă în limba originală, împreună cu o traducere în limba engleză. Cartea de cântări are ca scop traducerea acestor cântece și în alte limbi pentru a fi accesibile cât mai multor biserici posibil.

Te-ar putea interesa si:

  • Tony Peck despre speranta
    „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă”, aceasta este …
  • O lume fara ziduri
    În perioada 26-29 septembrie, în Berlin – Germania, a avut loc Consiliul anual al Federației Europene Baptiste; aceasta a fost pentru a treia …
  • Consiliul Federatiei Europene Baptiste de la Elstal
    Conciliul Federației Europene Baptiste a avut loc, anul acesta la Centrul Baptist German Elstal de lângă Berlin. Au fost așteptate 46 de …
  • Siria – Chemare la solidaritate
    În data de 26 martie 2012, la Amman, Iordania, a avut loc o întâlnire a liderilor Federației Europene Baptiste. Alături de președinte – Hans …
  • Punerea in practica a dragostei lui Dumnezeu pentru lume
    24 Januarie 2012, Klaus Rösler Praga – Federația Europeană Baptistă încurajează cele peste 13 000 de biserici din cele 58 de uniuni care …

REVISTA CREŞTINUL AZI

REVISTA UNIUNII BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMANIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s