CE S-A PETRECUT LA LICEUL SANTA ROSA? (AFR)

Ce s-a intimplat la “George Cosbuc” a devenit de multi ani o rutina in liceele americane. Una din cititoarele noastre, Laura, a publicat online o traducere a unui astfel de eveniment care s-a petrecut la liceul Santa Rosa din California cu prilejul “Zilelor Homosexualitatii”. O gasim potrivita si informativa si pentru dtra. Este marturia unui parinte. 

 
“Zilele Homo” la liceul din Santa Rosa. O idee despre emanciparea sexuală din şcolile din California

De multă vreme avertizam că agenda activiştilor homosexuali include şi transformarea şcolilor în centre de recrutare pentru propaganda homosexuală. Am văzut aceasta cu ochii mei, săptămâna trecută, la liceul din Santa Rosa, unde agenda lor de lucru a fost pusă în practică pe deplin. Am avut ocazia să fac parte din comisia de experţi opusă agendei homosexuale şi am putut astfel să am o prezentare de 50 de minute în prima zi a “Săptămânii Diversităţii” de la acest liceu. Directorul, Dl. Waxman, a considerat unica mea intervenţie ca suficientă pentru prezentarea şi a celeilalte tabere, în cadrul unui program de o săptămână, care a inclus peste 20 de ore de îndoctrinare pro-homosexuală a elevilor. Cerinţa de prezentare echilibrată a lucrurilor fusese impusă de comisia educaţională în urma unei revolte a părinţilor de anul trecut, când la o “Zi a Diversităţii” de la un alt liceu nu au fost incluşi şi cei care se opun agendei politice a homosexualilor.

Anul acesta, părinţii au fost mai bine pregătiţi şi în prima zi a Săptămânii Diversităţii mai mult de zece dintre ei au mers la liceu în locul copiilor lor. Un grup a mers la cancelarie unde a întrebat de ce conducerea nu invită şi oponenţi ai homosexualităţii, aşa cum li se promisese părinţilor. Persoana cu care au vorbit era chiar cel care solicitase comisiei educaţionale să prezinte şi cealaltă tabără, şi l-a chemat pe director în cancelarie pentru a discuta cu părinţii. Între timp, ceilalţi părinţi au mers în curtea scolii, doar pentru a vedea felul în care liceul fusese transformat într-un fief al activismului homosexual.

Ceea ce au descoperit în acea zi a fost şocant pentru ei, şi chiar şi pentru un veteran pro-familie ca mine. Am constatat un întreg sistem de promovare a homosexualităţii în fata elevilor. Exista chiar şi un moderator plătit din bani publici (banii noştri).

Moderatorul era un activist homosexual pe nume Jim Foster. Foster predă în liceu ceea ce se numeşte Educaţie Tovărăşească şi de asemenea conduce un local din afara scolii, unde adolescenţii cu înclinaţii homosexuale se pot întâlni cu homosexuali mai bătrâni. M-am întâlnit cu câţiva dintre cei opt participanţi la orele lui Foster, fiecare fiind un adolescent volubil care se lăuda cu homosexualitatea sau bisexualitatea lui. Fiecare cursant al Educaţiei Tovărăşeşti primeşti titlul de Consilier, care îi conferă un statut special în liceu. Un membru al grupului, cu care am stat de vorbă, mi-a spus că face parte din echipa care a conceput şi sponsorizat Săptămâna Diversităţii. Tânărul părea remarcabil de rece faţă de faptul că liceul transformase întreaga locaţie pentru a găzdui pentru o săptămână proiectele “sociale” ale micului său grup de propagandă homosexuală.

Programul săptămânii a inclus patru sesiuni despre “homofobie” (definită aici ca fiind orice dezacord cu obiectivele activiştilor homosexuali) şi multe ore suplimentare dedicate aspectelor sexuale, transsexualismului şi altor subiecte dragi acestor activişti. Deşi era subiectul principal al săptămânii era homosexualitatea, s-a vorbit şi despre protecţia mediului, drepturile animalelor şi motivele pentru care este urâtă America.

Am participat la o dezbatere despre homofobie. A fost mai rău decât mă aşteptam. Şapte sau opt tineri stăteau la o masă în fata sălii şi discutau cu cei din sală. Fiecare a prezentat în culori atrăgătoare felul în care implicarea în “mişcarea homosexuală” le-a schimbat viata, evident, de la nefericire la extaz. Fiecare se prezenta la început ca o victimă a homofobiei şi relata apoi cum a găsit curajul să iasă “la suprafaţă,” acum simţindu-se iubit(ă) şi acceptat(ă) în mişcarea homosexualilor.

Am petrecut ceva timp privind chipurile adolescenţilor din sală. Erau elevi de liceu din familii din clasa de mijloc a societăţii. Îngrijorător, nu am văzut nici o urmă de dezaprobare pe chipul lor; ascultau fascinaţi. Când s-a lansat vechiul slogan cu “Nimeni nu ar alege un stil de viaţă care trezeşte atâta ostilitate de la cei din jur,” cei din sală au dat din cap aprobator. Am vrut să răspund acestui sofism flagrant care-i păcăleşte pe mulţi, însă eram acolo doar ca spectator. Un tânăr, care se declara bisexual, a atacat în mod deschis credinţa creştină, şi nimeni nu a obiectat.
Un părinte mi-a spus ulterior că respectivul tânăr vine uneori la şcoală îmbrăcat în femeie şi foloseşte toaleta fetelor. Conducerea scolii nu ia nici o atitudine. Revoltat de ce văzusem, am mers să-l văd pe director. M-a primit zâmbind, însă nu a vrut să admită nici o greşeală privind felul în care se organizase Săptămâna Diversităţii. A luat apărarea utilizării eronate a termenului “homofobie” (oricine nu era de acord cu vreuna dintre ideile propagandei homosexuale avea o “fobie”) şi a respins afirmaţia mea că mai mult de 20 de ore de educaţie pro-homosexualitate înseamnă îndoctrinare.

Era clar că nu era de partea părinţilor. A promis însă că va încerca să găsească nişe în program şi pentru vorbitorii anti-homosexualitate. S-a ţinut de cuvânt. Ieşind din biroul său, am fost abordat de o fată care mi-a spus că este şefa clubului “Alianţa Homo-Hetero” din liceu. M-a informat sfidător că clubul are deja peste 40 de membri şi că derulează acţiuni pentru convertirea elevilor la cauza homosexuală. M-a privit în ochi când mi-a spus asta şi a fost foarte mulţumită când a văzut reacţia mea negativă. În timp ce se îndepărta le-a spus tovarăşelor ei: “Sper să crape.”
Mai târziu, când am plecat de la liceu, am trecut pe lângă maşina lui Jim Foster, moderatorul homosexual. Am sesizat înăuntru un afiş uriaş care prezenta câţiva copii stând pe o verandă. În partea de jos era scris cu litere mari: “STÂRNEŞTE BIZARUL.” Cred că aceste cuvinte prind cel mai bine esenţa evenimentului de la liceul din Santa Rosa.

Acest articol a fost publicat în De meditat ..., Resurse, Scoala și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s