Interviu Beck Corlan: “Din relaţia personală cu Dumnezeu reies cele mai bune, autentice şi reale cântece”

Articol preluat in intregime de pe

Stiri Crestine.ro

554991_629318783750268_477396704_n

Beck Corlan este o tânără creştină care cu siguranţă se face remarcată dintre sutele de tineri, asta datorită talentului ei, dar şi a modului de a fi. E directă, spune lucrurilor pe nume şi are o relaţie strânsă cu Dumnezeu. E de părere că dragostea pentru oameni trebuie să fie principala noastră ocupaţie şi că melodiile pe care le scrie sunt revelaţii de la El.

Alina Ilioi: Salut Beck.  Lansarea ta a fost pe youtube, am putea să spunem şi aşa. Înainte să mergem mai departe, spune-mi cine este Becky cu adevărat.

Beck Corlan: Salut! În primul rand, multă Pace şi Dragoste! Lansarea mea….. Eu consider că nu a avut loc o lansare încă, deşi am observat şi eu numărul ridicat de vizualizări pe Youtube, la anumite video-uri…însă nu aş numi-o “lansare” . Cine este Beck cu adevărat… este exact persoana care se luptă să fie un Soldat Curajos, persoana care doreşte să împlinească legea lui Dumnezeu; ”să-mi iubesc aproapele meu” mai pe scurt, sunt ceea ce cânt , altfel nu aş cânta despre lucrurile astea.

A.I.: De ce muzica? De mic copil ai simţit această atracţie faţă de versuri?

Beck: Când aveam 5 ani şi nu aveam puterea de a decide ce să fac cu viaţa mea, părinţii au făcut-o pentru mine, ca fiecare părinte. La 5 ani am început să fac muzica, ei sperând ca muzica să o înalţ spre Dumnezeu şi să o folosesc ca să îi zidesc şi pe cei din jur. Eu spun că fost o decizie foarte bună!  De mic copil am simţit atracţie pentru joacă ( nu pentru versuri şi muzică), normal.  Am 4 fraţi şi îmi ţineam timpul ocupat jucându-mă  cu ei, iar scrisul a venit mai târziu… probabil la 15, 16 ani când am început să ţin un jurnal.

A.I.: Ai ales să adopţi uneori un stil mai diferit în melodiile pe care le interpretezi. De ce?

Beck: Nu am ales să adopt un stil mai diferit. Ceea ce cânt este ceea ce simt. Se întâmplă uneori, de cele mai multe ori, atunci când scriu o piesă să aud instrumentele, melodia , armoniile în cap , şi eu doar le pun pe foaie. Spun că este doar Dumnezeu care lucrează aşa.

A.I.: Cât de importantă este cântarea în relaţia noastră personală cu Dumnezeu?

Beck: De multe ori îmi vine să îmi spun rugăciunea cântând, de multe ori mă rog, îmi iau chitara şi mă rog cântând. Din relaţia personală cu Dumnezeu reies cele mai bune, autentice şi reale cântece.

A.I.: Dacă ai putea să transmiţi ceva prin melodiile tale, ce anume ai transmite?

Beck: Aş transmite exact ceea ce am început să transmit deja. Pacea şi dragostea lui Cristos pentru noi, pentru ei, fiecare ascultător drag, care îl cunoaşte sau nu îl cunoaşte pe Acest Rege Minunat. Pacea şi Dragostea Lui trebuiesc răspândite !

A.I.: Care sunt planurile tale în legătură cu domeniul muzical?

Beck: Planuri, planuri, planuri…. câteodata mi-e frică să îmi fac prea multe planuri, ca să nu mă încurc în ele. M-am rugat şi mă rog ca Dumnezeu să îmi arate clar în ce direcţii să o iau privind alegerile mele în muzică. Deocamdată Dumnezeu m-a chemat să cânt fără frică despre ceea ce mi-a vorbit inimii, fie că voi cânta la 2 oameni sau 2000 de oameni :) Viziunea este aceaşi, “CÂNTĂ , FIICA MEA , RĂSPÂNDEŞTE MIREASMA MEA”.

A.I.: Relaţia ta personală cu Dumnezeu influenţează versurile pe care le scrii?

Beck: Din Relaţia mea personală cu Dumnezeu reies toate cântecele, toate. Majoritatea au fost scrise în timpul în care stăteam cu Dumnezeu şi vorbeam, îl căutam şi El îmi răspundea. Revelaţii.

A.I.: Cum privesc bisericile din România stilul tău muzical?

Beck: Nu am nici cea mai mică idee cum privesc bisericile din România stilul meu muzical, şi mi-aş dori ca toţi oamenii să înţeleagă că eu nu reprezint un stil muzical, un val nou, o voce interesantă, sau un nume, ci dorinţa mea , pentru care trăiesc şi scriu o nouă piesă, este să îl reprezint pe Domnul meu scump, Isus Cristos , restul sunt detalii.  Cum că am un stil diferit….fiecare suntem diferiţi, dar puţini îndrăznim să fim noi înşine. Eu îmi iau doza de curaj zilnic. Îţi trebuie puţin tupeu să fii tu, într-o lume deja formată cu stereotipuri şi preconcepţii.

A.I.: Ce alte pasiuni mai ai pe lângă muzică?

Beck: Oh, multe pasiuni!!!! Îmi place să gătesc! Îmi place să citesc, îmi place muntele, îmi place să călătoresc, îmi plac sporturile extreme.  Haha… îmi place viaţa extremă!  Dar, pasiunea mea cea mai mare este dragostea de oameni!! Dacă vreau să fac ceva cu timpul meu, îl investesc în întâlniri, discuţii cu oamenii, orice fel de oameni, nu  doar cei pe care îi cunosc, ci  poate o bătrânică din tramvai, sau un copil al străzii, un moşuleţ din staţie…. Profit de fiecare ocazie să le spun oamenilor sau să le arăt oamenilor dragostea lui Cristos. El să îmi dea putere să nu obosesc niciodată. Amin! :)

 Interviu realizat de Alina Ilioi 

Acest articol a fost publicat în Marturii, Muzika, Resurse și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s