Ştiam că „Paparuda” este un obicei păgân strămoşesc pentru chemarea ploii. Am aflat însă că există şi un altfel de a vorbi despre ploaie …
Aseară, la cercul nostru de rugăciune, Liuda ne‑a povestit păţania unor penticostali plecaţi în misiune prin părţile Clujului. Veniseră într‑un sat uitat parcă de lume; făcuseră un drum lung şi puţin bănuiau păţania pe care aveau s‑o trăiască. Veniseră pe vreme bună, cu soarele sus şi nori nicăieri. Când au scos însă instrumentele să cânte în uliţa satului, în faţa singurei case care adăpostea o familie de pocăiţi, micul grup n‑a apucat să cânte decât câteva strofe că, aşa ca din senin, venite parcă de după un colţ unde‑i pândiseră, s‑au pornit şuvoaiele. Ploua torenţial de rupea pământul.
Uzi până la piele, cu instrumentele ude, „pocăiţii” s‑au dat bătuţi şi s‑au refugiat în casa fratelui lor de credinţă. Nici să se roage nu le venea … făcuseră atâta amar de drum de pomană. Se părea că cerul le încurcase toate socotelile.
Vezi articolul original 188 de cuvinte mai mult
