Categorii
Evenimente crestine Marturii Muzika Resurse Romanesti

Flashmob DEO GLORIA Timisoara

Flashmob organizat de DEO GLORIA in Piata Operei Timisoara pentru promovarea Concertului Aniversar

Categorii
Uncategorized

De astăzi, 30 iunie 2013, am redevenit „membru simplu” (comunicat referitor la autosuspendarea mea din slujirea pastorală)

Marius Cruceru

Probabil că unii dintre voi v-ați întrebat ce este cu mine de cîteva luni încoace. N-am mai scris, n-am mai răspuns la comentarii, m-am retras din anumite activități, am refuzat anumite bătălii (unele chiar utile sau necesare), am intrat în tăcere. Același lucru s-au întrebat colegii mei, partenerii profesionali. În ultimul timp nu am mai dat randamentul așteptat.

Prietenii și chiar unii dintre dușmani au aflat. O frămîntare intensă, care a început în urmă cu doi ani și jumătate, a ajuns la coacere în aceste zile. Este legată de slujirea mea pastorală. N-a fost lipsă de timp sau neglijență față de voi, dragi prieteni. Tăcerea mea a reprezentat și un fel de post de gură ca să aud vocea Domnului într-o problemă care implică o comunitate atît de dragă mie, o slujire la care țin atît de mult, o lucrare în care am investit aproape 18 ani, dar și cele…

Vezi articolul original 2.428 de cuvinte mai mult

Categorii
Leadership Resurse

10 Business Lessons from the Battlefield

 

 

 

 

 

Categorii
Uncategorized

8 talks about China

Categorii
Uncategorized

Despărțirea de fratele Pascu Geabou

NECROLOG PASCU GEABOU
DATE PERSONALE

Născut în 11 aprilie 1938, Segarcea Vale, Teleorman în familia lui Ivan și Măria Geabou, Pascu a cunoscut Calea Domnului în 1950. Fiind invitat de Dan Mitroi la serviciul divin unde urma să predice fr Vasile Brînzei. În inima lui Pascu Geabou s-a aprins o flacără care urma să nu se stingă niciodată.

În 1952 intrând la Școala Medie Tehnică de Cooperație din București s-a înscris la cursurile de cateheză ținute la

Vezi articolul original 1.049 de cuvinte mai mult

Categorii
Uncategorized

Epicenter Update: Observations on Egyptian & Syrian crises as I lead Joshua Fund tour.

Joel C. Rosenberg's Blog

(Jerusalem, Israel ) – Good morning from Jerusalem. Today begins Day #7 of The Joshua Fund’s „Prayer & Vision Trip” to the Holy Land. We have the honor of hosting 244 Christians from all over the world (including the U.S., Canada, Mexico, Guatemala, Nigeria, Germany, Taiwan, Malaysia, Australia and New Zealand), most of whom have never been to Israel before. It’s been an absolutely fascinating time, especially as events heat up and move rapidly here in the epicenter.

A few observations on the Mideast crisis developing around us – especially in Egypt and Syria – as well as updates from our tour:

  • Let’s start with Egypt – Today is Decision Day. A dramatic showdown is underway in the world’s largest Arab country. Millions of Egyptians have turned out on the streets of Cairo in recent days to protest the despotic regime of President Mohammed Morsi and the Muslim Brotherhood. The offices of the Brotherhood have…

Vezi articolul original 844 de cuvinte mai mult

Categorii
Uncategorized

Marturia omului fara fata

Neclintit.com

donnie_fritts_400Americanul Donnie Fritts a avut de făcut o alegere. Să moară, păstrându-şi faţa intactă, sau să supravieţuiască fără faţă. A ales, iar povestea sa de speranţă şi credinţă, după multe operaţii şi încercări, este una dintre cele mai emoţionante mărturii descoperite vreodată.

Cancerul de care a suferit l-a lăsat fără o mare parte din faţă şi incapabil să facă cele mai simple acţiuni, precum mâncatul sau sărutatul soţiei sale. Însă, în ciuda umilinţelor îndurate din partea celor din jur, a numeroaselor operaţii dureroase şi a regreselor înregistrate, Fritts vorbeşte deschis despre credinţa lui. Îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru că este în viaţă, pentru că soţia lui încă îl iubeşte şi pentru că poate să ofere o speranţă celor descurajaţi.

Mesajul lui are în centru nu doar lupta acerbă împotriva cancerului, ci şi învingerea prejudecăţilor din partea celor care te consideră „altfel”.

Pe 21 august 2003, Donnie Fritts…

Vezi articolul original 113 cuvinte mai mult

Categorii
Uncategorized

Turneu Misionar 2013 „IUBIRE, IERTARE, SPERANŢĂ”

Timişoara Evanghelică

Turneu Misionar 2013„IUBIRE, IERTARE, SPERANŢĂ”

turneu2013.jpg

Prin harul lui Dumnezeu Misiunea Speranţa continuă să organizeze turneul anual de evanghelizare din România. Pentru anul acesta genericul sub care se vor desfăşura programele de evanghelizare este „IUBIRE, IERTARE, SPERANŢĂ„. Dumnezeu poate să ofere speranţă omenirii, chiar şi în acest context plin de îngrijorări şi frământări în plan social şi spiritual, de aceea turneul are ca motto:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu,
pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”
(Ioan.3:16)

Conlucrând cu bisericile evanghelice motivate de aceeaşi viziune, Misiunea Speranţa îşi propune să împlinească porunca Domnului Isus Hristos, şi anume „să mergem în toată lumea şi să facem ucenici din toate neamurile”  … „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pâna la marginile pământului.”

Astfel, în cadrul turneului de evanghelizare, Grupul Speranţa însoţit…

Vezi articolul original 276 de cuvinte mai mult