CRESTINUL AZI update – Creștini persecutați în Iran

Maheen și soțul ei conduc diferite biserici de casă în Iran. Însă, după arestarea soțului ei, Maheen se temea să nu i se întâmple și ei același lucru. Aducând cererea ei înaintea lui Dumnezeu ea se ruga, „Doamne, nu sunt pregătită să merg într-un arest din pricina credinței mele. După cum știi, m-am născut și am crescut într-o familie bogată. Te rog nu mă testa peste puterile mele.” Trei zile mai târziu poliția secretă a bătut la ușa ei. Vorbind cu Dumnezeu, Maheen a mărturisit, „Te-am rugat deja să nu mă duci în această ispită. Așadar, orice s-ar întâmpla nu este vina mea.” Dar, spre surprinderea ei, când a ajuns la închisoare, „am simțit pacea lui Dumnezeu coborându-se peste mine și frica a dispărut.”

În acea noapte a fost dusă înaintea oficialului superior. Cu ajutorul Duhului Sfânt, Maheen a împărtășit celor prezenți, „Este o onoare pentru mine să vorbesc oamenilor despre Isus. Ca toți ceilalți oameni și musulmani și voi aveți nevoie de Isus în viețile voastre. Fără Isus, o persoană nu are pace și viața este fără nădejde și lipsită de scop. Isus și-a dat viața și pentru voi, pentru ca să fiți salvați și să nu pieriți.”

Oficialul a răspuns plin de mânie, „Ști care sunt consecințele acestor lucruri? Nu mă poți evangheliza pe mine. Te va costa o grea pedeapsă.” Maheen a răspuns, „Dacă nu împărtășesc adevărul cu voi, voi da socoteală lui Dumnezeu. De aceea, nu pot să tac.”

Dusă înapoi în celulă Maheen nu a putu dormi întrebându-se ce se va întâmpla cu ea. Apoi, dintr-odată, a auzit o cheie în yală. În timp ce se uita la ușă cum se deschide încet, spre surprinderea ei, în fața ei a apărut oficialul superior. „Nu-ți fie teamă de mine. Am nevoie de rugăciunea ta.” A continuat să îi spună cum mărturia ei în sala de judecată a avut un impact puternic asupra lui. „Am nevoie să fiu salvat,” a recunoscut el. „Am nevoie de Isus în viața mea. Cred că Dumnezeu te-a trimis la această închisoare pentru a împărtăși cu mine despre mântuire.” Timp de trei ore Maheen a vorbit cu oficialul despre Isus. Părându-i rău de păcatele sale el și-a încredințat viața lui Isus. Câteva zile mai târziu, Maheen și soțul ei au fost eliberați din închisoare.

 

 

Acest articol a fost publicat în De meditat ..., Mapamond, Rugaciune și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s