Emil Palade – fabuloasa poveste a primului Nobel românesc

George Emil Palade, geniul născut la Iaşi şi confirmat la Stockholm de Fundaţia Nobel, a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Aceasta este fabuloasa istorie a vieţii sale.

Vă prezintăm, în câteva tuşe cu iz de oracol, un prea-scurt portret, dar cu potenţial de magazin istoric şi ştiinţific, al primului geniu românesc laureat cu premiul Nobel: George Emil Palade. Un geniu aproape alungat din memoria de scurtă durată a celor care au rămas doar cu preocuparea constantă pentru ziua de mâine şi cu rămăşiţele banale ale zilei de ieri. Totuşi, un geniu care a îmbogăţit decisiv lumea medicală, chiar dacă a făcut-o la distanţă de casă de un ocean şi-un continent: la Institutul Rockefeller din New York.

George Emil Palade a ştiut să privească în interiorul celulei, i-a văzut măruntaiele şi a înţeles care sunt funcţiile lor specifice. A explicat balanţa organică subtilă a eliminării şi arderii deşeurilor microscopice, deci balanţa energiei vieţii. George Emil Palade – o spunem, iată!, ca pe o propoziţie irefutabilă – este nucleul biologiei celulare, căci datorită lui putem vorbi acum despre studiul celulei ca domeniu distinct în cercetarea medicală.

Şi, ca o atestare-adagio a performanţelor sale, Laurenţiu Popescu, directorul Institutului „Victor Babeş“ din Bucureşti, spune că George Emil Palade este singurul om care l-a făcut să creadă că e mai deştept decât el. Atenţie!, nu-i nimic provincial aici, căci Laurenţiu Popescu este profesorul care a descoperit telocitele, celule nemaivăzute de nimeni, care vor ajuta la regenerarea organismului şi la prelungirea vieţii. Nu mai puţin importantă este această afirmaţie, poate convingere, a lui Günter Blobel, elev al savantului de la Rockefeller, el însuşi laureat cu Nobel: „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“.

Acesta este George Emil Palade, copilul genial, studentul briliant, medicul energic ca un ventricul al unei inimi tinere, cercetătorul „american născut-român“, explorator al unei lumi noi al cărei cartograf a devenit.

Stockholm, 10 decembrie 1974. Albert Claude  (al treilea de la stânga), urmat de Christian de Duve, George Emil Palade (în centru) şi Alexandr Soljeniţîn (al doilea din dreapta)

Restul articolului la

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/emil-palade-fabuloasa-poveste-primului-nobel-romanesc

Acest articol a fost publicat în Istorica, Romanesti și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s