Ateismul lui Nietzsche – AFR Update

image

O EPOCA A NECREDINTEI – ATEISMUL LUI NIETZSCHE

O discutie a istoriei ateismului este imposibila fara a dedica citeva pagini personalitatii unuia dintre cei mai influenti, ciudati, si virulenti atei ai istoriei: Friedrich Nietzsche.

Viata lui Nietzsche

Nietzsche a trait 56 de ani, intre 1844 si 1900, in Germania Secolului XIX, a carei gandire a influentat-o, si a trasat ideologia pozitivista si antiumana a primei jumatati a Secolului XX. Majoritatea vietii lui intelectuale Nietzsche a devotat-o luptei impotriva lui Dumnezeu. A fost o lupta pe care a ales-o intentionat. S-a declarat pe sine insusiAntichristul si a murit nebun, o soarta poate nu tocmai neasteptata pentru un dusman a lui Dumnezeu. Fiu de pastor luteran, Nietzsche a ramas orfan de tata la cinci ani. In copilarie a fost devotat credintei si intentionase, in anii adolescentei, sa se faca si el pastor. Dar tot in adolescenta a dat peste cartea lui Strauss Life of Jesus („Viata lui Iisus”) pe care a adorat-o si care i-a demolat credinta in divinitate. La 20 de ani Nietzsche a abandonat credinta pentru totdeauna. A fost, insa, un vagabond intelectual, gasindu-se intelectual in scrierile lui Spinoza, Marx si Schopenhauer. La 44 de ani, in 1888, a publicat Ecce Homo, o autobiografie, in care s-a lansat impotriva crestinismului, declarindu-se in „razboi” cu religia si crestinismul.

Influente si idei

Influentat de intelectualii atei britanici, Nietzsche a importat in continent fraza initial conceputa de ei pe vremea Reginei Victoria, ca „Dumnezeu e mort”. („God is dead”) La fel ca si britanicii, Nietzsche isi dadea seama de semnificatia vremurilor in care traia – o vreme a necredintei cind intelectualii Europei cautau eliminarea credintei in Dumnezeu si a lui Dumnezeu din preocuparile omului. In acest cadru intelectual Nietzsche s-a simtit foarte comfortabil facindu-si aportul cu entuziasm. Afirma ca ateismul inevitabil va duce la respingerea autoritatii in societate, deoarece fara Dumnezeu ori treama de Dumnezeu, omul devine liber sa faca orice, inclusiv sa se dea la anarhie. Dar credinta in Dumnezeu si crestinismul trebuiau inlocuite cu altceva, un „ceva” care, asemenea unui material adeziv, sa poata uni membrii societatii si sa faca viablia viata in comun.

In 1869 Nietzche devine profesor de filosifie la Universitatea din Basel, Elvetia, si publica, la scurta vreme, Beyond Good and Evil („Dincolo de bine si rau”), teza principala a cartii fiind ca aparitia crestinismului si inlocuirea lumii clasice cu crestinismul a fost o mare pierdere pentru istorie. Disparitia lumii clasice si inlocuirea ei cu crestinismul a fost, pentru Nietzsche, unul din motivele pentru care a urit crestinismul cu pasiune, de la o vreme devenind obsedat cu aceasta „injustitie” a istoriei. Dumnezeul crestinilor, zicea Nietzsche, a dat la o parte virtutile naturale ale lumii clasice si le-a inlocuit cu teama de Dumnezeu si vinovatia pe care omul o simte cind consientizeaza pacatul original. Virtutile crestine ale pietatii, compasiunii, dragostei ori simpatiei si solidaritatii crestine Nietzsche le-a numit o „moralitate a sclaviei”. In opinia lui, crestinii au mostenit „moralitatea sclaviei” de la robii evrei ai Babilonului cu 600 de ani inaintea lor. O alta evidenta a „moralitatii sclaviei” la crestini este doctrina egalitatii intre oameni si a libertatii de a alege, adica liberul arbitru. Conform lui Nietzsche, doctrina crestina a egalitatii este o dovada a slabiciunii lor, pentru ca cel slab si cel puternic nu pot niciodata sa fie egali. Compasiunea si mila nu sunt virtuti, scria Nietzsche, ci cauze ale suferintei individuale, exprimate  in doctrina de „a intoarce obrazul celalalt” atunci cind esti confruntat cu nedreptatea.

Influentat de Darwin, Nietzsche afirma necesitatea suprematiei celor tari asupra celor slabi, inclusiv al europenilor asupra everilor si altor rase. In opinia lui, viitorul apartine celor puternici, disciplinati, curajosi, cu o vointa de fier orientata spre putere, a unei rase de oameni numiti de el „super-umanii” (in germana ubermensch). Istoria, zicea el, apartine raselor care posedau aceasta viziune si perspectiva a vietii. Nu e greu de vazut in aceste idei radicale fundamentele ideologiei naziste care a dominat gandirea germana a Germaniei naziste a anilor 30 si 40.

Nietzsche anunta „moartea lui Dumnezeu”

O carte bizara a lui Nietzsche e The Gay Science, in care numeste „moartea lui Dumnezeu” cel mai important eveniment al istoriei. Dar Dummezeu a fost „ucis”, zice Nietzsche, de oameni. Oamenii s-au revoltat impotriva lui Dumnezeu, ucigindu-L prin necredinta lor si facindu-se vinovati, in felul acesta, de omucidere. Ce e necesar, intreaba Nietzsche, pentru ispasirea acestei crime? Dumnezeu odata ucis, moralitatea dispare pentru ca depinde de Dumnezeu. In alte cuvinte, atita timp cit exista Dumnezeu exista moralitate. Raspunsul lui Nietzsche nu e tocmai clar, dar pare sa recomande reintoarcerea la lumea clasica greaca, cu miturile si virtutile ei, la o civilizatie fara notiunea pacatului original ori a vinovatiei interioare cauzate de pacat. In acest sens, Nietzsche ii ataca pe Voltaire si Comte pentru ca incercau sa inlocuiasca crestinismul cu „bunatatea naturala” ori inata a fiintei umane. Dupa Nietzsche, filosofii francezi si cei care gindeau asa erau visatori imaturi.

In cartea lui, publicata in 2014, Atheists: The Origin of the Species („Ateii: originea speciilor”), Nick Spencer  il numeste pe Nietzsche cel mai proeminent „profet al ateismului” (Pagina 202). Dar si cel mai egocentric, dar si excentric, arogant, si  incapabil de modestie intelectuala. Afirmatiile lui Nietzsche au fost bizare pe vremea lui si ramin bizare astazi. Spre sfarsitul anilor 1880 Nietzsche se identifica ca fiind intelectualul care a despartit, asemenea lui Moise Marea Rosie, civilizatia Europeana in doua, cea crestina, pina la el, si cea necrestina dupa el. Declara, dar pe ce baze nu se stie, ca in vremea lui in Europa erau intre 10 si 20 de milioane de „oameni care nu credeau in Dumnezeu,” adica atei. Nietzsche a fost insa si un profet privind viitorul ateismului. Daca sloganul lui Marx a fost „proletari din toate tarile uniti-va!”, sloganul lui Nietzsche a fost unirea ateilor din toata Europa, profetind, cu o oarecare masura de acuratete, ca in viitor ateii vor deveni o „putere” in Europa. Ateii, zicea Nietzsche, „should give a sign to one another … they will at once constitute a power in Europe” (ateii „sa se gaseasca unii pe altii si vor constitui o putere in Europa”).

Antichristul Nietzsche

Punctul culminant al delirului lui Nietzsche a fost anul 1885 cind, intr-o scrisoare scrisa sorei lui, se identifica pe sine insusi ca Antichristul, iar pe Mantuitorul l-a numit o persoana „superficiala” in comparatie cu el. („I find the founder of Christendom superficial in comparison with myself” „Il gasesc pe fondatorul crestinismului superficial in comparatie cu mine insumi”.) De atunci pina la moarte, Nietzsche a evoluat spre pozitii anticrestine tot mai agresive si virulente. La o vreme a devenit dement, pierzindu-si mintile, asemeneal lui Nebucadnezar, imparatul Babilonului, despre care citim in Daniel. Nebucadnetar s-a crezut si el dumnezeu, pentru o vreme, si si-a pierdut mintile.

In cartea lui, Antichristul, publicata in 1888, Nietzsche ofera si retete specifice pentru distrugerea crestinismului: legi anticrestine, preotii si pastorii sa fie banati ori pusi in inchisoare iar bisericile sa fie demolate. Natural, in nocivitatea acestor retete se vede conturul viitoarelor politici anticrestine ale tarilor comuniste din Secolul XX si XXI in intreaga lume, din Albania pina in Corea de Nord,  Vietnam  si Cuba. In final insa, ateismul lui Nietzsche a fost diferit de ateismul comunistilor Secolului XX. Daca ateismul lui Nietzsche a fost un amalgam (“kitsch”) de „virtuti clasice si darwinism”, ateismul comunist s-a pretins a fi unul „stiintific.”  Pentru ateismul stiintific stiinta si tehnologia il inlocuiesc pe Dumnezeu, omul nu mai depinde de Dumnezeu ci de stiinta si puterea ei de a slobozi pe om de sub slabiciunile naturii lui umane.

Nietzsche dispretuia ateismul si secularismul britanic, gasindu-l neputincios si inofensiv. Daca ateii si secularistii britanici, si in tandem cu ei, filosofii francezi si germani ai Secolului XIX puneau intrebarea, importanta, „poate exista etica fara crestinism”, si ezitau sa-i dea raspuns, Nietzsche i-a dat raspuns – NU. Crestinismul, credinta in Dumnezeu, ori religia, dupa Nietzsche, nu sunt necesare eticii ori unei societatii etice.

Citeva observatii

Gandirea lui Nietzsche privind religia si crestinismul e mult mai complexa si vasta decit am putut noi explica aici. Nietzsche e unul dintre cei mai dificili de citit or inteles filosofi. Frazele  lui sunt, tipic germane, lungi, intortocheate si greu de descifrat. Iar ideile lui sunt foarte periculoase. Istoria deja a dovedit-o. E ironic ca un fiu de pastor luteran a devenit un exponent major al ateismului. Cu toate acestea e important sa discernem diferentele fundamentale intre gandirea agresiva, rasista si antisemita a lui Nietzsche si pozitiile total diferite ale crestinsimului privind societatea si omul: mila, compasiune, egalitate, solidaritate intre cei puternici si cei slabi, intre cei firavi si cei tari, intre cei bogati si saraci, intre cei educati si needucati, intre cei sanatosi si cei muribunzi. Nu e greu de identificat traiectoria gandirii lui Nietzsche si a celor care au gandit ori gandesc ca el. Gandirea aceasta are implicatii practice si vaste: avort, distrugerea vietii copiilor nenascuti, eutanasia, infanticidul, controlul populatiei, blasfemia religie, divortul intre etica si moralitate, pe de o parte, si stiinta pe de alta parte, marginalizarea crestinilor, justificarea dictaturilor si a tiraniilor, dezumanizarea societatii, placerea si hedonismul, abandonarea moralitatii crestine si legiferarea valorilor seculare in detrimentul celor crestine. Si lista coninua. Practic e interminabila. Punctul principal pentru noi ca si crestini, insa, este sa intelegm bine ce ne diferentiaza de gandirea secularista impregnanta de ideile lui Nietzsche si ale discipolilor lui. Si mai ales ca Dumnezeul nostru nu e mort ci viu, si ca Nietzsche e cel care e mort.

Ianuarie 2015 – discipolii lui Nietzsche

Epoca contemporana pare sa se asemene mai mult chipului lui Nietzsche si a discipolilor lui, decit viziunii crestine despre societate. Nietzsche are o multime de discipoli si in 2015 care scriu si ei aidoma premergatorului lor, agresiv si calomniator la adresa crestinilor. Un exemplu recent e articolul insolent a lui Valerie Tarico, publicat in Salon pe 24 ianuarie. Conform ei, religia a impregnat lumea cu 12 idei periculoase, intre ele: pacatul original, notiunea poporului ales (adica a evreilor); mutilarea genitala a femeilor; jertfele; notiunea de iad si rai; viata vesnica; patriarhatul, etc. Cei interesati pot citi aici:http://www.salon.com/2015/01/24/the_12_worst_ideas_religion_has_unleashed_on_the_world_partner/ 

AFR va recomanda:  Examinarea si explicarea cu acuratete a gandirii lui Nietzsche nu e un lucru simplu. Recomandam un eseu care pune in contrast gandirea lui Nietzsche si a crestinilor scris de filosoful britanic Terry Eagleton. A fost publicat in martie anul trecut in publicatia catolicaCommonweal. Este intitutal An Unbelieving Age – Nietzsche’s Challenge and the Christian Response („O epoca a necredintei – provocarea lui Nietzsche si respunsul crestin”) Il aflati aici:https://www.commonwealmagazine.org/unbelieving-age

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s