Categorii
De meditat ... Mapamond Marturii Resurse

ZIUA INTERNATIONALA A BLASFEMIEI – AFR update

Incheiem astazi comentariile despre cartea britanicului Nick Spencer, Atheists: the Origin of the Species („Ateii si originea speciilor”), cu o discutie a ultimelor capitole ale cartii.

Secolul XX a fost unul complex pentru ateism, dar unul caracterizat printr-o agresivitate atroce fata de oamenii credintei, peste tot in lume unde ateismul a devenit ideologie oficiala de stat. Deasemenea, ateismul a inceput sa se fuzioneze, atit la nivel teoretic cit si practic, cu umanismul si secularismul modern. Umanismul si secularismul modern, insa, nu au fost fondate, cel putin la inceput, pe negarea existentei lui Dumnezeu. Au fost initiate de oameni, cel putin aparent, bine intentionati, cu credinta in Dumnezeu, dar care nu recunosteau inerenta Bibliei ori a Scripturilor. Pentru ei, principiile morale ale Bibliei au devenit o baza ideologica pentru actiune, cultivind ideea ca o societate dreapta poate fi cladita pe principiile moralitatii crestine dar fara creadinta in Dumnezeu. Acest curent ideologic s-a dezvoltat in paralel cu dezvoltarea ateismului, dar a influentat Biserica. Incepind cu primii ani ai Secolului XX unele grupari Protestante europene au inceput sa promoveze si ele notiunea societatii drepte dar fara implicarea ori relevanta lui Dumnezeu in organizarea si functionarea societatii. Unele dintre ele au imbratisat evolutionismul lui Darwin, libertinajul sexual al inceputului de Secol XX, divortul, avortul, feminismul, si notiunea ca Dumnezeu e doar o creatie fictiva a imaginatiei omului. Biserica Episcopala din America este un exemplu tipic. Inca din anii 20 ai Secolului XX a inceput sa promoveze relativismul in interpretarea si aplicarea Scripturii la viata de zi cu zi. Unele grupuri din Biserica Anglicana au facut la fel, astfel ca, in Secolul XX, ateismul si umanismul, atit cel secular cit si cel de inspiratie religioasa, s-au gasit de aceasi parte a baricadei.

Experienta comunista

Ateii au incercat sa influenteze s   i sindicatele britanice la inceputul Secolului XX, dar fara succes, proletarii britanici, la fel ca si cei germani, optind pentru umanismul secular socialist. Proletarii Europei nu au devenit inamici ai credintei ori religiei asa cum ateii si Marx anticipasera. Doar in Uniunea Sovietica au imbratisat muncitorii ateismul,  dar si acolo, explica Spencer, batalia pentru mintile lor a fost acerba. In Rusia Sovietica credinta s-a pastrat in special la populatia rurala care a devenit tinta unui ateism militant si agresiv. In primii cinci ani dupa Revolutia Bolsevica scolile crestine au fost inchise, educatia religioasa a copiilor a fost interzisa, atit in biserica cit si acasa, biserici au fost demolate ori desacrate, peste 2.500 de preoti si 1.900 de calugari au fost ucisi, la fel 3.000 de calugarite. In 1925 Uniunea Sovietica a format Liga Militanta a celor fara Dumnezeu, o organizatie alcatuita mai mult din tineri, care erau insarcinati cu distrugerea bisericilor, hartuirea preotilor si a credinciosilor, batjocorirea oamenilor piosi, si sabotarea slujbelor religioase. Un exemplu a fost exproprierea clopotelor pentru a fi folosite in industrializare. Rezultatele actiunilor antireligie au fost extreme si fara precedent in istorie. Daca inainte de Revolutia Bolsevica Biserica Ortodoxa Rusa avea 54.000 de biserici, manastiri si institutii teologice, in 1940 au mai ramas doar citeva sute. Ca rezultat, si numarul celor care s-au declarat atei a crescut vertiginos, mai ales in rindurile celor educati ori nascuti dupa Revolutia Bolsevica.

China comunista a urmat modelul sovietic. In copilarie, Mao a fost budist, mama lui fiind o budista pioasa, dar la 18 ani a devenit ateu. Daca Mao vedea in crestinism o religie autentica, privea religia traditionala a chinezilor (taoismul, confucianismul si budismul) ca o superstitie de care chinezii trebuiau sa se debaraseze. O problema majora pentru crestini, insa, au fost legaturile lor institutionale si ideologice cu tarile occidentale. Mao era deranjat si de faptul ca in China crestinii aveau o retea vasta de institutii, misionari, cladiri, biserici, institutii religioase, scoli, spitale, si publicatii religioase. Campania antireligioasa a lui Mao a fost la fel de agresiva ca cea a sovieticilor. Se estimeaza ca in 1949 in China erau 5 milioane de crestini la o populatie de 550 de milioane. Numarul crestinilor a scazut vertiginos sub Mao. Bisericile au fost inchise, institutiile religioase expropriate, pastorii si preotii inchisi ori executati, iar misionarii straini expulzati. Sute de crestini au fost executati in public si numarul lor a scazut vertiginos. Dupa campania crunta a lui Mao impotriva crestinilor, au mai rams in China sub 1 milion de crestini. Remarcabil, insa, in China zilelor noastre sunt, oficial, 65 de milioane de crestini, dar numarul lor neoficial este estimat la 100 de milioane. Dupa 65 de ani de comunism numarul crestinilor in China comunista e cu mult mai mare decit al tuturor membrilor Partidului Comunist Chinez.

Dupa Razboiul Mondial Europa Occidentala a continuat sa se secularizeze la un pas rapid, iar numarul ateilor a crescut enorm de mult in Marea Britanie unde curent aproximativ 25% din populatia tarii se declara atee. In restul Europei Occidentale ateismul a scontat succese mai putin remarcabile la nivel statistic, dar acolo gandirea predominanta a devenit existentialista si deconstructivista. Existentialismul este o extensie a nihilismului, bazat pe notiunea unui univers din care Dumnezeu lipseste, in care nu exista un ordin moral, o natura umana specifica, bine si rau, nici sens pentru existenta umana, ci doar un subiectivism extrem care permite omului sa se autodefineasca dupa plac.

Pronosticuri eronate

De sute de ani, ateii, comunistii, si dupa ei sociologii, au prevestit „moartea” religiei si a lui Dumnezeu. Suntem in 2015 si toate pronosticurile acestea s-au dovedit a fi false. Americanul Peter Berger e unul dintre cei mai influenti sociologi ai religiei din ultimii 50 de ani. In 1968 el afirma ca la inceputul Secolului XXI oamenii religiosi vor mai exista doar in comunitati mici care, insa, nu vor putea tine piept valului secularist. In 1966 revista americana Time a publicat un dosar care imediat dupa aceea a facut inconjurul lumii. Intitulat Is God Dead? („E Dumnezeu mort”?), articolul prezicea disparitia credintei traditionale si inlocuirea religiei cu un sistem de etica si moralitate seculara. Nici Time, nici Berger si nici discipolii lui nu au fost validati de istorie. Dimpotriva, la 60 de ani dupa aceste preziceri, religia si credinta in Dumnezeu, fie crestina ori de alta nuanta, cunosc o efervescenta remarcabila. 

Noul Ateism

In prima decada a Mileniului III a fost lansata notiunea „noului ateism,” un termen folosit prima data de americanul Sam Harris in cartea lui, publicata in 2004, The End of Faith („Sfarsitul credintei”). Dupa el a urmat britanicul Richard Dawkins in 2006 cu publicarea lui The God Delusion. Cartile acestor atei s-au vandut ca painea calda, in milioane de exemplare. Dupa ei au venit, la citiva ani, britanicul Christopher Hitchens si americanul Daniel Dennet. Interesul in scrierile acestor patru apologeti ai ateismului a fost fara precedent in istoria ateismului. Ideilor lor s-au extins cu rapiditate in intreaga lume fiind imbratisate de milioane de oameni. Publicatiile ateiste s-au multiplicat peste noapte. La fel si siturile web dedicate exclusiv ateismului si agresivitatii impotriva credintei si a celor credinciosi. Ideile celor patru au fost radicale, dar devin tot mai acceptate. Dawkins, de exemplu, afirma ca educatia religioasa a copiilor este un abuz la adresa minorilor si ca parintii nu au un drept la educatia propriilor copii. Harris a atacat cu agresivitate Islamul, declarind credinta in Mohamed incompatibila cu o societate civila. Ba mai mult, afirma moralitatea exterminarii persoanelor care impartasesc idei religioase pe care el le considera imorale, exemplul clasic fiind Islamul. In alte cuvinte, afirma Harris, e permis sa ucizi oamenii doar pentru ideile lor. Extremismul lui Harris e reflectat si in afirmatia lui privind moralitatea folosirii armelor atomice impotriva statelor ori comunitatilor  islamiste.

Dintre toti scriitorii atei, insa, Dawkins pare a fi cel mai influent si cu cei mai multi discipoli. Cartea lui, The God Delusion, a devenit un magnum opus. Pentru el, credinta in Dumnezeu e cel mai mare rau care a existat vreodata, o boala care, asemenea cancerului, trebuie eradicata. Dar este si cea mai dificila de eradicat.

Ziua internationala a blasfemiei

La inceput de Mileniu III discipolii lui Dawkins continua sa fie la lucru. Ateismul a devenit cel mai militant si agresiv in Statele Unite, unde ateii isi cer drepturile, si le primesc, in tribunale. Se mobilizeaza la nivel politic, iar publicatiile lor, in special cele online, sunt foarte vizibile si accesate de milioane de vizitatori. Situl web Reddit e devotat exclusiv ateismului si combaterii religiei si a credintei in Dumnezeu. Are aproape 2 milioane de abonati si constituie punctul de gravitate al miscarii ateiste din America. Majoritatea abonatilor sunt tineri deziluzionati de religie si influenta ei in societate. Publicatia Free Inquiry, o publicatie a lui Council for Secular Humanism (Consiliul pentru un umanism secular) e si ea extrem de influenta in rindurile tinerilor. Iar American Atheist (Ateul american) e cea mai agresiva si militanta publicatie atee din America. Succesul si inflenta acestor publicatii sunt de netagaduit si sunt reflectate si in aliantele globale care incep sa se infiripe intre organizatiile umaniste seculare si atee din America de Nord si Europa Occidentala. Un punct comun, simbolic si radical care atesta formarea acestor aliante globale este International Blasphemy Day (Ziua internationala a blasfemiei) care se sarbatoreste anual pe 30 septembrie din 2009 incoace.

Sarbatoarea internationala a neopaganismului este Earth Day (Ziua planetei), tinuta anual pe 22 aprilie, si deja mentionata oficial in calendarele occidentale. Pe 17 mai homosexualii tin International Day against Homphobia (Zia internationala impotriva homofobiei). Iar ateii isi au ziua lor internationala pe 30 septembrie. Ziua inca nu a fost adoptata ca sarbatoare oficiala nici unde, dar asta nu inseamna ca nu va fi, mai ales daca miscarea ateista va deveni si mai vocifera si influenta la nivel politic. Obiectivele zilei internationale a blasfemiei sunt recunoasterea unui drept la blasfemie, nediscriminarea impotriva ateilor, si dezincriminalizarea blasfemiei in toata lumea. 30 septembrie a fost selectata pentru ca ea corespunde zilei in care, cu ani in urma, o publicatie daneza a publicat caricaturi blasfemice la adresa lui Mohamed.

Ateii au prieteni in pozitii influente in Europa. Cei care sunteti abonati la buletinul informativ AFR de marti stiti deja ca ateii si secularistii Parlamentului European au organizat, saptamina trecuta, o conferinta pentru recunoasterea in Uniunea Europeana a unui drept la blasfemie. [Detalii aici: https://agendaeurope.wordpress.com/2015/02/24/european-parliament-anti-religious-politicians-meet-to-discuss-right-to-blasphemy/]

Citeva ganduri de incheiere

Am inceput anul vorbind despre ateism. Vom continua si in lunile viitoare pentru ca subiectul e foarte important si actual. Chiar daca numeric cresterea ateismului e lenta, influenta lui e in ascensiune. Si, la fel ca si alte curente anticrestine, se extinde in detrimentul drepturilor crestinilor. Totusi, citeva concluzii finale se impun si sunt incurajatoare, mai ales cind ele sunt evaluate din perspectiva istorica.

In primul rind Dumnezeu nu e mort. Britanicii, Nietzsche si altii l-au declarat mort dar e viu. Scriitorii atei au prevestit de multe ori „moartea” lui Dumnezeu si a religiei, doar pentru a recunoaste mai tarziu ca pronosticurile lor au fost gresite. In al doilea rind, e important de observat ca ateismul este un fenomen intelectual restrins, recent in timp, si limitat la spatiul geografic occidental. In afara Europei Occidentale si a Americii de Nord ateismul e cvasi inexistent. In Europa, disparitatea in numarul ateilor e enorma. Daca in Marea Britanie 25% din populatia tarii se declara atee, in Romania, conform ultimului recensamint, doar 20.000 de oameni s-au declarat atei. In al treilea rind, e bine de stiut ca din punct de vedere intelectual ateismul nu se compara cu elocventa gandirii crestine. „Nu exista Dumnezeu” e o formula rece, lipsita de inteligenta, o afirmatie careia ii lipsesc nuantele subtile. Fraza nu misca inima. Din acest motiv ateii sunt etichetati, chiar de catre unii dintre ei, ca fiind „lenesi” intelectuali.

In final, insa, probabil cea mai relevanta intrebare este de ce si cit timp va mai exista ateismul? Aici agream cu Spencer: ateismul exista si va exista atita timp cit oamenii vor crede in Dumnezeu. Cuvintele de final ale cartii lui Spencer spun totul: „Atheism is here to stay because God is back” (p 258) („Ateismul exista pentru ca Dumnezeu exista”)

Un gind final priveste Romania. Ateismul e putin prezent la nivel intelectual in Romania spre deosebire de Marea Britanie ori Suedia. Partea trista, insa, este ca el se manifesta in comportamentul nostru. Aminteam la inceputul acestor serii de comentarii despre ateism ca termenul de „ateu” apare pentru prima data in scrierile europene in Marea Britanie a Secolului XV. Atunci cuvintul era aplicat oamenilor care isi traiau viata in neorinduiala morala, in betie, adulter, in blasfemia si desacralizarea lucrurilor sfinte. Injurau si blestemau pe Dumnezeu, pe sfinti si pe preoti. Poate e potrivit sa ne examinam si sa ne intrebam daca nu cumva multi dintre noi nu ne comportam la fel ca si ateii britanici ai Secolului XV.

Categorii
De meditat ... Mapamond

ATEI, ATEISM SI ORIGINEA SPECIILOR – AFR update

O noua aparitie editoriala

O astfel de carte a fost publicata anul trecut de britanicul Nick Spencer sub un titlu care intriga: Atheists: The Origin of the Species („Ateii: originea speciilor”) Asa dupa cum titlul indica, Spencer examineaza originea „speciilor de atei”, afirmind inca de pe primele pagini ca ateismul nu este un monolit si nu poate fi tratat ca atare. De-a lungul istoriei, ateismul s-a manifestat in forme multiple, oamenii au dat ateismului intelese diferite iar cei care l-au promovat nu au fost neaparat persoane care nu au crezut in existenta lui Dumnezu sau a divinitatii. Iar unii intelectuali proeminenti occidentali, intre ei T.S. Eliot, au declarat ateismul o religie in sine, o varianta a crestinismului, un crez aparte cu un ritual specific lui. Iar daca ateismul are origini, motivul principal pentru care inca exista este existenta teismului, adica a credintei in divinitate. In alte cuvinte, atita timp cit oamenii vor manifesta o credinta in Dumnezeu ori in divinitate, conchide Spencer, ateismul si ateii vor exista si ei. In acest sens, ateismul nu este original ci reactionar. Este o reactie impotriva si la adresa celor care cred in Dumnezeu.

Originile ateismului

La inceput insa, nu a fost asa. Invatam lucruri interesante despre originile ateismului in cartea lui Spencer. Ateismul era cunoscut in lumea antica.  Originile lui exacte nu sunt cunoscute, dar Biblia il mentioneaza. Vechiul Testament numeste ateii „nebuni”. („Zis-a cel nebun in inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Psalmul 14:1) Ateismul era cunoscut si in Grecia antica. Plato, ne informeaza Spencer, ne spune ca in vremea lui erau trei tipuri de ateism. Prima varianta e cea clasica care neaga in totalitate existenta lui Dumnezeu. Al doilea ateism nu neaga existanta lui Dumnezeu dar presupunea ca intre zei ori Dumnezeu si oameni nu exista nicio legatura, intre ei fiind o separare totala, unde oamenii nu sunt preocupati de zeitati iar zeitatilor nu le pasa de oameni si soarta lor. A treia forma de ateism, insa, este probabil si cea mai periculoasa: zeii sunt creati dupa chipul si asemanarea oamenilor, nu invers. Adica oamenii isi creaza dumnezei dupa imaginatiile si moravurile lor si le atribuie caractere asemanatoare oamenilor. Cartea lui Spencer este interesanta tocmai pentru ca traseaza evolutia gandirii ateiste din aceste trei perspective.

Ateismul modern

Despre un ateism modern se poate vorbi doar de 150 de ani incoace, dupa enuntarea teoriei evolutioniste si a credintei omului in puterea stiintei si a ratiunii. Daca pina acum 150 de ani oamenii asteptau salvarea (ori mantuirea) din partea lui Dumnezeu, de atunci incoace au o alternativa: stiinta si ratiunea. Acestea din urma au devenit, in Secolul XX, fundamentul secularismului si al societatii seculare. Dar sa nu ne lasam inselati, atentioneaza Spencer. Pretentia ateismului ca, asemenea lui Prometeu, a descatusat pe om de Dumnezeu, de franghiile si lanturile Bisericii, a religiei ori a credintei, spune Spencer, este o minciuna. Este un „mit”. De fapt, adauga el, ateismul are mai putin de a face cu ratiunea si stiinta si mai mult de a face cu politica. Ateismul modern a fost in primul rind o cauza politica si sociala a intelectualilor deranjati de pozitia dominanta a Bisericii in lumea occidentala. Pentru a surpa pozitia Bisericii, afirma Spencer, ateii aveau nevoie de o teorie care sa atraga masele si sa le intarite impotriva Bisericii. Teoria asta a fost ateismul. La inceput o forma de anticlericalism, anticlericalismul a recurs la evolutionism, ratiune si stiinta si s-a transformat intr-o doctrina mai mult sau mai putin coerenta care se numeste „ateism”. Spune Spencer: „this book argues [that] modern atheism was primarily a political and social cause, its development in Europe having rather more to do with the abuse of theologically legitimized political authority than it does with developments with science or philosophy”. (Paginile xiv si xv) („cartea asta argumenteaza ca ateismul modern a fost in principal o cauza politica si sociala, si dezvoltarea lui in Europa a avut mai mult de a face cu abuzul autoritatii politice legitimate la nivel teologic, decit cu descoperirile in stiinta si filosofie”)

Ce este ateismul?

Spencer incearca si o definitie a istoriei ateismului: „the history of atheism is best seen as a series of disagreements about the authority, the concept in which various concerns – does God exist, how do we know, how should we live and who should we obey – coalesce” („istoria ateismului e cel mai bine inteleasa ca un set de dezbateri despre autoritate, conceptia in care diverse preocupari – exista Dumnezeu, cum stim si cum sa ne traim viata si de cine sa ascultam – se suprapun”.) (Pagina xvi) In plus, Spencer numeste ateismul „a parasitic creed”, adica o „invatatura parazitica” care nu are un esafod original si se defineste nu prin ceea ce ar avea original, caci nu are, ci prin atacurile la adresa celor care cred in Dumnezeu. Atacurile virulente impotriva credintei in Dumnezeu, a lui Dumnezeu si impotriva celor care cred in Dumnezeu au fost mereu, si inca ramin, dieta zilnica a ateismului. Nu exista varietate in manifestarile ideologice ale ateismului. Exista o limita a modalitatilor prin care se poate promova si explica fraza, banala, „nu exista Dumnezeu”. Si tocmai asta e falimentul ateismului si al secularismului cladit pe el. Ateismul pretinde sa demoleze credinta in Dumnezeu dar e incapabil sa o inlocuiasca, sa umple vidul. Din aceasta perspectiva, ateismul se afla in aceasi pozitie in care s-a aflat teismul la inceput: e mereu atacat pentru pozitiile lui subrede.

Cine e ateul?

Cititorii acestor rinduri probabil vor fi surprinsi sa afle ca ateii in Europa sunt mentionati inca din Secolul XV, iar incepind cu Secolul XVI numarul cartilor si pamfletelor care denuntau credinta in Dumnezeu, la acea vreme publicate ilegal, a crescut vertiginos. Arhivele istoriei indica ca termenii de „ateu” si „ateism” au aparut in scrierile europene pentru prima data in prima parte a Secolului XVI. Italia anului 1551 a fost descrisa de un calator englez ca „tara bolilor, a otravitilor si a ateilor”. La fel si Voltaire, in cartea lui The Sage and the Atheist („Invatatul si ateul”), scria ca in Secolul XVI Italia era „plina de atei”. Arhivele Inchizitiei spaniole mentioneaza si ele mii de cazuri de persoane arestate ori date in instanta pentru „ateism”. La inceputul Secolului XVII in Paris se estimeaza ca traiau 50.000 de atei. O carte publicata in Germania in 1713 pretindea ca ateismul in Germania a aparut in Secolul XII. La fel in Olanda, care vreme de multe veacuri a fost refugiul preferat al ateilor, infidelilor si al celor razvratiti impotriva lui Dumnezeu. Anglia Secolului XVI era si ea descrisa ca o tara a „infidelilor si ateilor”. Carti publicate atunci estimau numarul „infidelilor si ateilor” in Anglia la 900.000, adica o sesime din intreaga populatie a tarii. Ateismul s-a raspindit cu rapiditate nu doar intre cei educati dar si la masele needucate. Un scriitor de pe vremea aceea numea ateismul „un virus al mintii” („a virus of the mind”).

Insa, atributiile termenilor „ateu” si „ateism” in Secolele XV-XVII erau cu totul diferite de intelesul acestor cuvinte astazi. Cuvintul „ateu” era o eticheta vulgara aplicata oamenilor care isi traiau viata in neorinduiala, imoralitate, pacatosenie, ori batjocoreau invataturile Bisericii ori ale Bibliei. In alte cuvinte, erau oamenii care isi traiau viata „fara Dumnezeu”. Eticheta aceasta ar fi echivalentul, in zilele noastre, a cuvintului „depravat”. In categoria ateilor de atunci intrau betivii, adulterii, cei care batjocoreau pe Dumnezeu, respingeau invataturile Bibliei, negau imortalitatea sufletului, negau invierea mortilor, existenta raiului ori a iadului, ori doctrina creatiei. Protestantii includeau in categoria aceasta pe Catolici si Catolicii pe Protestanti. Englezul  Nicholas Brenton, intr-o carte publicata in 1616, definea ateul ca „a danger to society, the love of vanity, the hate of charity, and the shame of humanity … The tavern is his place and his belly is his god … He knows not God, nor thinks of heaven but walks through the world as a devil toward hell” (ateul e „un pericol pentru societate, iubitor al vanitatii, uricios faptelor bune, rusinea umanitatii … taverna e locul lui si pintecele dumnezeul lui … nu cunosate pe Dumnezeu, nu se gandeste la cer si trece prin lumea asta ca diavolul spre iad…”) (Pagina 5)

Cauzele ateismului european

Interesante, insa, sunt si presupusele cauze care ar fi generat ateismul european. Scriitorii secolelor XVI si XVII le identifica ca fiind diviziunile teologice ale acelor vremuri, scandalurile preotesti si bisericesti, profanarea lucrurilor sacre, bogatiile si prosperitatea, si filosofia. In timp, ateismul european a evoluat in directii opuse, impunind revizuirea termenului de ateu si ateism. Incepind din Secolul XVII, si mai ales XVIII, termenul a inceput sa fie atribuit in mod exclusiv celor care negau existenta lui Dumnezeu. Cartile lor, pe atunci inca publicate ilegal, au fost denuntate de Biserica, iar in 1549 Biserica Catolica a compilat un „Index al cartilor interzise”. Erau carti care nu doar denuntau existenta lui Dumnezeu, dar incurajau oamenii sa traiasca pentru moment si sa-si maximalizeze placerea fara teama de o pedeapsa eterna ori Judecata  in viata de apoi. Revolutia Protestanta, propune Spencer, a cauzat si ea proliferarea ideilor ateiste pentru ca Biserica nu mai detinea monopolul interpretarii Scripturii. Incet, aceste idei au inceput sa se suprapuna, dind nastere ateismului occidental care a precedat Revolutia franceza din Secolul XVIII, o discutie pe care sperasm sa o continuam saptamina viitoare.

Recomandam o recenzie a cartii lui Spencer publicata in iulie anul trecut in publicatia Slate: http://www.slate.com/articles/arts/books/2014/07/atheists_the_origin_of_the_species_by_nick_spencer_reviewed.single.html