Categorii
Biblice De meditat ... Resurse

1 – Povestea Nașterii Domnului Isus

Matei 1:1-17

Povestea Nașterii Domnului Isus este o poveste care nu a început ieri și nu se termină mâine. Dumnezeu condensează sute de ani de istorie, de la Avraam la Nașterea lui Isus în câteva versete pentru ca noi să înțelegem că această poveste este mai veche decât ne-am aștepta. Această poveste se va termina în veșnicie cu imnul de adorare a celor 24 de bătrâni, a celor 4 făpturi vii, a miilor de îngeri și a marii gloate ce nu putea fi numărată…

Povestea Nașterii Domnului Isus este o poveste a harului! În toată această înșiruire de nume apare numele a patru femei, ce nu au o istorie tocmai de vrednică de povestit, dar lui Isus nu-i este rușine cu neamurile Lui…

Tamar este cea dintâi femeie ce o găsim în genealogia relatată de Matei.

Tamar este femeia care luptă pentru o familie, dar sorții îi sunt împotrivă. Primul soț, Er, moare datorită răutății lui, fiind pedepsit de Domnul. Al doilea soț, Onan, îi împărtășește soarta. Pe când să se căsătorească cu Șela, probabil că Iuda se găndește că nora asta e o pacoste la casa lui, lăsându-l fără fii, așa că o trimite în casa tatălui ei și o condamnă la o viață de văduvie. Tamar luptă pentru familie și biruiește… Răsplata ei vor fi doi fii care pun bazele seminției  Iuda.

Rahav

Rahav, a doua femeie din genealogia Domnului, reprezintă pe cei care au o etichetă grea și un trecut păcătos, dar care nu se împiedică în asta pentru a-L căuta pe adevăratul Dumnezeu și a crede în El. Exemplul ei ne arată că nici Dumnezeu nu se împiedică în trecutul cuiva, ci onorează pe cei care cred în El. O vom regăsi în lista eroilor credinței din Evrei 11 și cu siguranță în cerul  lui Dumnezeu.

Rut

Rut este a treia femeie din genealogia din Matei. Ea reprezintă pe cei străini și săraci. Rut moabita nu era dintre fiicele lui Israel, iar condiția ei materială o determină să culeagă spice din urma secerătorilor. Dumnezeu o răsplătește pentru credincioșia ei, făcând să se întâmple ca ogorul de pe care a cules spice să fie a lui Boaz, cel mai blând și bogat bărbat din Betleem. Rut devine străbunica lui David și strămoașa Domnului Isus…

 

Batșeba

Batșeba reprezintă pe toți acei care nu au drept să fie în Casa Împăratului. Ea ajunge în familia numeroasă a lui David datorită farmecelor frumuseței ei. Deși în pericol atunci când Adonia, fiul Haghitei se autoîncoronează, ea rămâne în Casa Împăratului datorită faptului că se agață de promisiunile făcute ei în Numele Domnului.

1Regi 1:13 Du-te, intră la împăratul David, şi spune-i: „Împărate, domnul meu, n’ai jurat tu roabei tale, zicînd: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?” 

 

Povestea Nașterii Domnului Isus n-a început ieri și nu se termină mâine. Această poveste începe cu neamurile Domnului și continuă cu familia Lui. Această poveste vorbește despre har

 

 

 

Categorii
Resurse

Comori.org – Update

 

Articole publicate recent:

Creștin din toată inima – de L. M. Grant

Rugăciunea scurtă – de W. J. Hocking

 

Deviza unui lucrător – de C. H. Mackintosh

Nici urmă de egoism – de J.N. Darby

Izolarea – de C. H. Mackintosh

Iosif și Maria – de Harm Wilts

Psalmul 72 – din „Ce ne spun Psalmii” de Paul Grobety (va urma)

Capitolul 49. Reforma în Elveția de limbă franceză – din „Istoria Bisericii” de A. Miller (va urma)

„Dacă vorbeşte cineva, să fie ca şi cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos, ale Căruia sunt gloria şi puterea, în vecii vecilor! Amin.” (1 Petru 4:11)

Categorii
De meditat ... Mapamond

CUM L-A PIERDUT OCCIDENTUL PE DUMNEZEU – AFR

Exista o corelatie intre declinul familiei si ascensiunea necredintei in Dumnezeu? Mary Elberstadt, autorul cartii recent publicate How the West Really Lost God (“Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumneze”) dovedeste ca exista. Cu luni in urma ea a dat un interviu privind subiectul cartii ei. Reproducem astazi interviul in traducere romaneasca. Interviul a fost abreviat si tradus pentru dtra de Leonard Farauanu, AFR Cluj. Ii multumim. Versiunea completa in engleza a interviului poate fi citita aici: http://thegospelcoalition.org/blogs/justintaylor/2013/07/10/how-the-west-really-lost-god-an-interview-with-mary-eberstadt/

 

Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu: un interviu cu Mary Eberstadt

În ultima ei carte, Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu: o nouă teorie a secularizării, Mary Eberstadt încearcă să răspundă la întrebarea „Cum şi de ce a ajuns Creştinătatea cu adevărat la declin în părţi importante ale Occidentului?” Răspunsul ei contrează înţelepciunea convenţională, însă Jonathan V. Last argumentează că „nu poţi înţelege adevăratele probleme filosofice ale Occidentului fără să citeşti această carte”. D-na Eberstadt a fost drăguţă să ne răspundă la câteva întrebări cu privire la argumentul ei şi la implicaţiile acestuia. 

Intrebare: Ce v-a făcut să scrieţi Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu: o nouă teorie a secularizării? A început mai degrabă ca o ipoteză care trebuia testată sau ca o teză care trebuia dovedită?

Raspuns: Asemenea multor americani care au vizitat Europa, şi eu am fost în mod repetat şocată de cât de secularizate sunt unele dintre societăţile continentului şi cât de goale le sunt bisericile. Astfel, primul motiv pentru care am început să investighez teoriile secularizării a fost pura curiozitate: ce face ca vetre iniţial creştine să-L piardă pe Dumnezeu? Chestiunea interesantă despre literatura existentă este că niciunul dintre răspunsurile oferite nu explică cu adevărat declinul Creştinismului în anumite zone ale Occidentului. Aşa cum demonstrează capitolele din cartea mea, prosperitatea de una singură nu alungă credinţa în Dumnezeu, şi nici educaţia, raţionalismul sau ştiinţa per se nu fac acest lucru. Nici cele doua războaie mondiale – o altă explicaţie general acceptată – nu explică acest fapt. Astfel, puţin câte puţin am început să rearanjez piesele acestui mare puzzle intelectual şi ceea ce a ieşit a fost un nou mod de a-l privi: unul în care soarta Creştinismului se dovedeşte a fi mult mai strâns legată de soarta familiei decât s-a crezut înainte.

Intrebare: Înţelepciunea convenţională, cel puţin printre conservatori, pare să spună că declinul religios în Occident a dus la o deteriorare a familiei. Este acest lucru adevărat, fals sau incomplet?

Raspuns: Este incomplet, însă în mod fatal incomplet. Există o pictură figurativă care s-a transmis de la gânditorii iluminişti mai departe, până la noi. Şi anume, una în care o persoană singură şade într-un scaun, chibzuind intens dacă să creadă în Dumnezeu sau nu; imaginaţi-vă statuia Gânditorului a lui Rodin, dacă vreţi să aveţi o reprezentare. Aceasta este imaginea mentală pe care mulţi oameni o au atunci când se gândesc la secularizare: ca şi cum ar fi ceva care ar surveni într-o societate afectând pe rând câte o persoană „atomizată”, fiecare persoană una după alta evaluând religia şi decizându-se împotriva ei.

O parte din argumentul cărţii este că această imagine nu descrie realitatea. Oamenii sunt fiinţe sociale. Ei învaţă religia în felul în care învaţă limba: în comunităţi, începând cu comunitatea familiei. Şi atunci când structura familiei devine perturbată, atenuată şi fracturată, aşa cum se întâmplă în cazul multor oameni occidentali în zilele noastre, multe familii nu mai pot funcţiona ca o curea de transmisie pentru credinţa religioasă. În plus, mulţi oameni devin izolaţi de cursul natural al naşterii, morţii şi al altor evenimente memorabile de familie care sunt o parte din cauzele primare pentru care oamenii se îndreaptă spre religie.

Pentru a oferi doar un exemplu familiar pentru această idee abstractă, gândiţi-vă la ce se întâmplă deseori când părinţii divorţează şi copiii sunt plasaţi în acorduri de custodie în virtutea cărora ei îşi văd mama şi tatăl în weekend-uri alternative. E suficient şi numai acest regim pentru a sabota practica creştină obişnuită a mersului la biserică, pentru că daca mama şi tatăl locuiesc în locuri diferite, este mai puţin probabil ca aceşti copii să fie duşi în mod constant la aceeaşi biserică, sau cel puţin este mult mai greu să se întâmple astfel. Există mult mai multe exemplificări în carte ale acestui principiu mai general:  perturbarea familiei duce la perturbarea religiei.

Intrebare: Dacă prăbuşirea familiei a subminat creştinismul şi a accelerat declinul religiei în Occident, care sunt câţiva dintre factorii care au făcut ca familia însăşi să devină atât de instabilă?

Raspuns: Revoluţia industrială – sunt de acord istoricii – a tulburat viaţa de familie mai mult ca oricând înainte. A dezrădăcinat oamenii din zonele rurale şi i-a trimis pe mulţi în oraşe ca să caute de lucru. Aceasta atât că i-a rupt pe oameni de familiile lor extinse cât a şi creat presiuni noi asupra organizării familiei, pentru că – din raţiuni detaliate în carte – urbanizarea face fără îndoială organizarea familiei mai dificilă. Aşadar industrializarea şi urbanizarea sunt o parte a răspunsului la întrebarea de ce familiile occidentale au început să se destrame. Acelor forţe trebuie să li se adauge revoluţia sexuală din anii 1960 şi de mai târziu, care a scindat unitatea familiei mai mult ca oricând înainte, din nou pentru raţiuni examinate în carte. Fără nicio coincidenţă, practica religioasă în multe vetre occidentale declină în mod dramatic exact în paralel cu ratele crescânde ale divorţului şi ale coabitării şi cu declinul fertilităţii şi alţi intermediari ai revoluţiei sexuale. Din nou, declinul religios şi declinul familiei merg mână în mână şi operează ca şi o elice dublă, aşa cum se specifică şi în carte.

Intrebare: Legătura interdependentă dintre familie şi credinţă este o idee familiară celor care au citit Biblia. Cum a fost acest lucru confirmat în studiul dvs. asupra istoriei şi culturii?

Raspuns: Unul dintre lucrurile pe care istoria îl clarifică este acest principiu: declinul religios nu are loc într-un vacuum, şi nici declinul familiei. Dimpotrivă, acestea sunt legate unul de altul  – şi la fel sunt şi prosperarea religiei şi prosperarea familiei. Haideţi să considerăm doar două exemple: Scandinavia este acum cea mai seculară societate occidentală de pe pământ, cel puţin aşa spun sondajele şi alte date privind frecventarea bisericii, credinţa religioasă, etc. Şi Scandinavia este acea parte a Occidentului care a iniţiat acele feluri de transformări ale familiei care sunt acum proeminente prin lumea Occidentală: naşteri în rândul persoanelor necăsătorite, înmulţirea cazurilor de coabitare, etc. Mai mult, Scandinavia este acum cea mai atomizată societate, vorbind în mod general, din lumea modernă: aproape jumătate dintre scandinavi trăiesc în gospodării de o singură persoană, după rapoartele recente.

Din nou, faptul de a nu avea familii sau de a avea familii slab structurate şi mai mici apare ca fiind strâns legat de faptul de a nu merge la biserică sau de a nu crede în Dumnezeu. Pentru un exemplu contrar, consideraţi un loc şi timp diferit: majoritatea ţărilor din Occident după cel de-al doilea război mondial. În timpul acelor ani, până la începutul anilor 1960, a existat o explozie religioasă, inclusiv în societăţile care acum sunt semnificativ seculare. Participarea [la serviciile religioase] era în creştere, la fel erau şi mărturisirile de credinţă religioasă, datele sunt în carte. Şi cu ce a coincis această explozie religioasă? Cu un fenomen mult mai familiar: explozia de copii, care a fost la rândul ei pan-occidentală, însoţită de asemenea de o explozie a căsătoriilor. Încă o dată, exemplul demonstrează acest lucru: există ceva în faptul de a trăi în familii care-i conduce pe oameni la biserică.

Intrebare: Sugeraţi aşadar că criza economică şi demografică din Occident ar putea avea ca rezultat neintenţionat reînvigorarea familiei, ca cea mai viabilă alternativă la statul asistential (welfare state) care a eşuat. Puteţi explica?

Raspuns: Se poate justifica faptul că statul asistential a concurat cu familia de la bun început. Vă amintiţi de site-ul infam „Julia” pentru campania de realegere a lui Obama, care arăta statul asistential intervenind pentru a face în fiecare stadiu al vieţii ceea ce obişnuiau să facă familiile competente: babysitting, educaţie, influenţarea deciziilor romantice, grija de persoanele vârstnice. Bineînţeles, este o stradă cu două sensuri. Pe măsură ce familiile au devenit mai problematice, statul a intervenit ca un înlocuitor al familiei; şi pe măsură ce statul a făcut acest lucru, familiile au descoperit că se pot baza pe stat în loc să se bazeze una pe alta. Niveluri moderne ale divorţului fără precedent, familii destrămate, naşteri în afara căsătoriei şi alte tendinţe care au transformat statul modern într-un înlocuitor ineficient dar atotcuprinzător al bărbatului casei.

În concluzie, etatismul a fost un motor al distrugerii familiei şi vice versa. Deci, marea întrebare devine: ce se întâmplă daca statul modern al bunăstării se dovedeşte a fi, de fapt, imposibil de susţinut din punct de vedere demografic şi financiar, aşa cum se pare că indică câteva economii occidentale cu probleme?  Dacă statele occidentale ale bunăstării sfârşesc prin implozie, aşa cum cred unii economişti că s-ar putea să se întâmple, este greu de imaginat o altă instituţie în afară de familie care ar putea să ia locul vidului creat în acest fel. În cele din urmă, faptul că statul nu prezintă siguranţă i-ar putea face pe oameni să se întoarcă spre legăturile lor mai organice de familie, de aici rezultând poate o reînvigorare a familiei.

Intrebare: Ce sugestii aveţi pentru întărirea familiei americane?

Raspuns: Pentru a oferi doar o implicaţie practică a argumentului cărţii, pastorii şi alţi responsabili ai bisericilor trebuie să înţeleagă că „familia” nu este doar o abstracţiune de lăudat din când în când, ci mai degrabă însăşi coloana vertebrală a instituţiilor lor. Spre exemplu, bisericile nu-şi pot permite să fie indiferente cu privire la problema procreaţiei, deoarece fără familii religioase vor fi mai puţini oameni în bănci peste zece, douăzeci sau cinzeci de ani, aşa cum s-a întâmplat deja în câteva denominaţii care au demonstrat, din greşeală, elicea dublă a familiei şi a credinţei prin propria lor diminuare neintenţionată.

Şi ceea ce este mai important, oamenii preocupaţi de familie ar putea să aibă în vedere exact acel lucru care îi ajută pe tineri, şi anume, în primul rând faptul de a avea familii. Acest lucru se reduce la eforturi fundamentale implicând o familie şi o biserică deodată, cum ar fi oferirea de ajutor prin drumuri împreună cu maşina, prin livrarea de mâncare gătită atunci când a apărut un nou copil în casă, sau prin faptul de a crea grupuri de rugăciune prin rotaţie, care au şi rolul şi de momente de socializare pentru mame, şi alte eforturi de acest fel.

Acestea pot părea idei primitive, însă ele reprezintă în acelaşi timp chiar acel fel de iniţiative care pot uneori determina faptul de a avea o familie sau de a renunţa la ea. De fapt, familiile necesită un efort considerabil. Ele ne amintesc însă de ceea ce Wiston Churchill a spun cândva despre democraţie: este cel mai rău sistem, cu excepţia celorlalte. În cele din urmă, ceea ce ne arată istoria este faptul că declinul familiei şi tăria familiei urmează modele ciclice. Acesta este punctul de vedere exprimat de Carle Zimmerman, un sociolog de la Harvard discutat în cartea mea şi a cărui operă bogată demonstrează această perspectivă. Perioadele de atomizare şi destrămare sunt urmate de reînvigorare, pentru că de-a lungul timpului oamenii îşi dau seama că omenirea nu a făcut rost de un înlocuitor care să poată face toate lucrurile pe care le poate face instituţia familiei. Faptul încurajator cu privire la acest model este că el arată că declinul familiei nu este inevitabil – aşa cum nu este nici declinul religios.

Ca şi concluzie, previziunile seculare despre moartea iminentă a lui Dumnezeu sau a căminului familial au înţeles povestea greşit. În fond, acesta este un gând optimist, pentru că înţelegând ceea ce consemnările istoriei ne arată cu adevărat, avem motive de speranţă.

 

 

Categorii
De meditat ... De'ale familiei Resurse

Apostolul Pavel printre oameni – AFR (Alianta Familiilor din Romania)

In ultimele doua saptamini am contemplat evolutia valorilor din perspectiva istorica. Am discutat prima incercare a societatii umane de a defini valorile intr-un cod de legi, Codul lui Hammurabi, acum 4.000 de ani. Iar saptamina trecuta am discutat cum foarte probabil vor arata valorile, in special principiile de relationare intre fiintele umane la nivel de sexualitate, intr-o posibila epoca post-crestina sau fara Dumnezeu. Astazi privim la situatia valorilor in perioada de mijloc a acestor 4000 de ani, adica acum 2000 de ani. Acum 2000 a avut loc o revolutie culturala la fel de radicala si profunda ca si cea reflectata in Codul lui Hammurabi ori ca si cea care se reliefeaza pe orizontul inceputului de Mileniu III. E vorba de revolutia valorilor atestata in scrierile Sfantului Apostol Pavel. Dupa prima codificare a valorilor acum 4000 de ani s-a produs o involutie a valorilor, culminind in decadenta lumii clasice greco-romane. Apostolul Pavel e creditat cu resetarea traiectorii valorilor in acea epoca, dar din perspectiva crestina. In contrast, dar asemanator, cultura post-crestina cauta resetarea valorilor in conformitate cu paradigma pagana greco-romana.

Nu discutam teologie ci o perspectiva seculara exceptional de interesanta si bine explicata in ultima carte a lui Sarah Ruden, Paul Among the People (“Pavel printre oameni”). Autoarea, o crestina experta in literatura clasica latina si greaca, explica de ce valorile morale si principiile de conduita legate de sexualitatea umana propovaduite de Apostolul Pavel, si aflate pe paginile Scripturii, au revolutionat lumea antica. Au rasturnat paradigma clasica a valorilor, si au format fundamentele civilizatiei europene, si nu numai, pentru ultimii 2.000 de ani. Revolutia lansata de Apostolul Pavel a zguduit lumea clasica si Imperiul Roman. Revolutia aceasta a promovat abstinenta, castitatea, monogamia, moralitatea, dragostea intre oameni – valori radical opuse practicilor perverse din vremea in care a trait Apostolul Pavel. A fost, de fapt, o revolutie countra-culturala, adica una care combatea “inteleptii” lumii de atunci, o revolutie culturala impotriva paganismului si a zeitatilor pagane. Zeii grecilor si romanilor antici erau imorali, traiau in desfrau, iar fiintele umane care li se inchinau le imitau imoralitatea in viata zilnica. Cum zeii Olimpului, asa locuitorii Atenei.

Cine e Sarah Ruden?

Ruden a publicat Paul Among the People in 2010. Inainte de a o scrie, Ruden, cu toate ca era crestina, nu-l avea la inima pe Apostolul Pavel din pricina invataturilor lui privind locul femeii in societatea crestina, familie, si Biserica. Se afla in aceasi categorie cu toti criticii lui Pavel din diferite motive, cu cei nemultumiti de pozitiile lui fata de pacatele pe care le savarsesc si pe care Pavel le condamna, fie ca e vorba de relatiile sexuale imorale, betie ori hedonism. De fapt, Ruden da si exemplul, cu totul bizar, al vrajitoarelor care sunt maniate pe Apostol pentru ca in epistolele lui condamna vrajitoria. Pentru vrajitoare magia si vrajitoria sunt practici care elibereaza femeia de sub tutele societatii crestine. Intre timp, insa, Ruden si-a venit in fire, aidoma Apostolului Pavel pe drumul Damascului. A prezentat o perspectiva a epistolelor Apostolului care pina acum se pare nu a mai fost facuta – o comparatie a valorilor promovate de Apostol in comparatie cu valorile si practicile de viata a lumii contemporane lui. A descoperit, spre uimirea ei, ca Apostolul Pavel a revolutionat valorile lumii clasice, plasindu-le pe fundamente valorice noi, adica crestine.

Si probabil ca nimeni nu ar fi fost mai capabil sa faca acest exercitiu intelectual decit Ruden. Ruden poseda toate calificatiile, eminente mai adaugam, pentru a face acest studiu atit de util. Vreme de 7 ani a studiat literatura clasica (greaca si romana) la Universitatea Harvard. Este o buna cunoscatoare a latinei si a limbii grecesti clasice. A facut munca de cercetare in lumea clasica la Universitatea Yale, a tradus Eneida in limba engleza, si preda, actualmente, literatura clasica la o universitate din Connecticut. In alte cuvinte, e vorba de un expert intre experti in cunoasterea limbilor, literaturii si civilizatiei clasice.

Pavel si hedonismul

“Pavel intre oameni” are 194 de pagini si e impartita in 7 capitole, fiecare dintre ele discutind un subiect diferit. Ruden isi incepe discutia cu un comentariu despre hedonismul lumii clasice pe care Apostolul Pavel il critica si de care cerea crestinilor sa se departeze. Meticulos, Ruden explica motivatia sincera a Apostolului impotriva hedonismului zilelor lui: hedonismul separa pe om de Dumnezeu.

O manifestare specifica a hedonismului era adulterul. Este meritul lui Ruden sa explice consecintele foarte aspre ale adulterului in lumea clasica, ceea ce, zice ea, l-a motivat pe Apostol sa il condamne. In Atena antica adulterul cu o femeie casatorita rezulta in destramarea automata a caminului si a familiei, iar copiii care rezultau din casatorie erau declarati ilegitimi. In alte cuvinte, adulterul afecta nu doar pe barbat si femeie, ci intreaga familie, cit si pe copiii inocenti. Persoana implicata in adulter, explica Ruden, avea statutul moral al unui pedofil din zilele noastre. (p. 12) Adulterul la clasici nu era romantizat asa cum e el in literatura franceza si engleza din Secolele 18 si 19. E deci de inteles, concluzioneaza Ruden, de ce Apostolul Pavel a condamnat adulterul ca o practica care nu putea fi admisa intre crestini.

In plus, Ruden explica de ce, in contrast cu lumea clasica, Apostolul Pavel condamna prostitutia. Lumea clasica condamna femeia care intretinea relatii sexuale cu mai multi barbati. Cuvintul modern “prostitutie” pare sa derive din grecul “porneia”, adica sex cumparat cu bani. In general, in vremurile clasice majoritatea covarsitoare a prostituatelor erau femeile sclave. Proprietarii de sclavi le foloseau pentru a vinde servicii sexuale barbatilor. Deci, spune Ruden, cind Pavel se pronunta impotriva prostitutiei, el se pronunta, de fapt, impotriva unei institutii care exploata femeia, distrugea casatoria si familia, si separa barbatul si femeia uniti in casatorie. Prostitutia trata femeia ca pe un obiect, o unealta. (Pagina 17)

Pavel condamna si “necuratia si lascivitatea”. Oare de ce? Zona publica in orasele antice ale Greciei erau focare de imoralitate si senzualitate. Prostituatele erau in strada si altii le cautau clienti. Trecatorii erau ispititi sa se dea la necuratie. Cintecele, poemele, zicalele din vremea acea erau imbibate cu cuvinte murdare si necuvincioase. Pentru un crestin mediul acesta era unul de necuratie morala, dar care impunea separarea si curatenia morala a crestinului. In consecinta, zice Ruden, in timp ce Apostolul Pavel nu era impotriva relatiile sexuale si de intimitate, a stabilit norme dupa care relatiile de intimitate puteau fi exercitate doar in afara cadrului pagan, si intr-un cadru nou, crestin, al casatoriei crestine.

Idolatria si vrajitoria sunt si ele condamnate. (Pagina 20) Lumea romana si greaca era imbibata de superstitie, spatiul public fiind punctat de statui ale unui numar mare de zeitati, si mai la fiecare colt de strada se afla un altar pagan. Copiii nascuti in familiile oamenilor liberi purtau amulete la gat ori pe brate pentru a-i proteja de duhuri rele. Aici, Ruden da exemple fascinante privind superstitia si idolatria clasica, redand pasaje din Eneida. Nu e vorba aici, insa, de femeia care vindea ierburi ori leacuri babesti. Era vorba de vrajitoria pagana care rezulta in uciderea de fiinte umane, de extractia genitalelor copiilor sub pretextul ca ele aduc noroc, dragoste ori bani. Tipul acesta de vrajitorie e descris des in literatura clasica.

Betia ocupa un loc central in diatribele Apostolului Pavel, si pe buna dreptate, explica Ruden. (Pagina 32) Betia in lumea antica era practicata in compania muzicii, a prostituatelor, si nu de putine ori se termina in orgii sexuale. Ruden da exemple din scrierile lui Plutarh care descriu derularea unei partide de betie. Un om oarecare dintr-o localitate invita barbati la baut, inspre seara. Bautul se tinea pina devreme a doua zi dimineata, si era urmat de violenta sub forma de violuri a fetelor ori a tinerilor baieti din localitate. Plutarh mentioneaza un incident cind citeva zeci de barbati beti au asediat casele unor oameni unde traiau niste fete si baieti tineri pentru a-i viola. Cind se zvonea prin sate ca un om invita la betie alti barbati, satenii isi ascundeau fetele ori baieti sa nu cada in mina betivilor. Curios, aminteste Ruden, autoritatile publice nu interveneau pentru mentinerea linistii publice.

Nu e deci de mirare ca Pavel cere crestinilor sa construiasca o societate total opusa practicilor perverse din lumea antica, una bazata pe pace, dragoste de oameni, castitate, abstinenta, monogamie si indelunga rabdare. In plus, el aminteste crestinilor ca cei care traiesc la fel ca paganii zilelor lor “nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu”.

Pavel si sodomia

Cum e de asteptat, Ruden discuta si subiectul fierbinte al imoralitatii sexuale, in special sodomia si pedofilia. Dupa ce reda textele din scrierile lui Pavel impotriva homosexualitatii, Ruden le explica in contextul practicilor sexuale a lumii clasice. In primul rind, spune ea, Pavel spune lucrurilor pe nume – homosexualitatea e pacat, o scarba. O practica nenaturala. (Pagina 46-50) Ruden respinge interpretarile “moderne” ale textelor din Romani 1 ca homosexualitatea e condamnata doar la persoanele heterosexuale care o practica in ascuns. Absolut nu, zice ea. Pavel condamna totul.

Dar de ce e el atit de revoltat impotriva homosexualitatii, intreaba Ruden, incit Pavel o mentioneaza mereu si mereu in lista lunga a pacatelor din ziua lui? In primul rind, pentru ca homosexualitatea era cvasi-unamim condamnata in lumea antica. Era expresia cea mai agresiva a sexualitatii umane, o sexualitate bazata nu pe agape ci pe lascivitate, prurienta si senzualitate. Ruden face o treaba buna ducind cititorul de la un scriitor clasic la  altul, atit romani cit si greci, care condamnau homosexualitatea. Homosexualitatea era un act exploatativ, practicat impotriva tinerilor orfani fara tata, ori a scalvilor care nu aveau de ales. Unii baieti erau crescuti sa dezvolte, din adins, trasaturi feminine. Acesti baieti se aflau cel mai jos pe scara sociala, mai jos chiar decit prostituatele sclave. In literatura clasica latina erau cunoscuti ca “cinaedi” ori “glabri”, sau “kinaidos” la greci. Un alt termen pentru acesti baieti era “deliciae”, ceea ce denota un baiat sclav tinut pe linga casa cu scopul, se pare exclusiv, de a satisface pornirile sexuale murdare ele stapinului lui. (Pagina 55) Scrierile lui Petronius contine fragmente, mentionate de Ruden, din discutiile unor barbati adulti care in pruncie au fost folositi ca “deliciae” de stapinii lor. Mesajele cutremura prin cruzimea lor.

In consecinta, in opinia lui Ruden homosexualitatea reprezenta culmea explotarii sexuale in lumea clasica. E deci de inteles, spune ea, de ce Apostolul Pavel numeste homosexualitatea un mare pacat si insista ca ea sa nu fie practicata intre crestini. De fapt, continua Ruden, agresivitatea homosexualilor era atit de insidua, incit unii parinti isi protejau baietii tineri cu multa grija sa nu cumva sa ajunga in contact cu sodomitii vremii. Situatia de atunci e comparata de Ruden cu aceia a pedofililor din zilele noastre cind parintii se straduiesc sa-si pazeasca copiii de ei.

Ruden e de apreciat si pentru ca distruge miturile propagandei homosexuale din zilele noastre care spune ca homosexualitatea era acceptata si glorificata in lumea antica. De loc, zicea ea. In lumea antica nu a existat, cum zic homosexualii contemporani, o “epoca a homosexualitati” (“a gay age”). (Paginile 58-64) Printre citatele pe care le da, Ruden aminteste si un fragment din Plutarh care evoca un incident de pe la 730 inainte de Hristos: un grup de pedofili a rupt in bucati un baiat incercind sa-l smulga din miinile familiei lui pentru a-l sodomiza. (Pagina 63)  Ruden reda citate similare privind pedofilia si agresivitatea pedofililor si din Liviu si Ovidu. (Paginilie 64-67)

Pavel si statutul femeii

Pavel e mult criticat astazi pentru statutul pe care-l acorda femeii in societatea crestina. Dar, spune Ruden, Pavel a revolutionat spre bine statutul social al fameii din antichitate. Femeii nu i se permitea sa participe la dezbaterile publice ori sa intre in areopagul grec. Pavel impune rinduieli noi: femeia e egala cu barbatul si are acces in “ekklesia”, adica in adunarea credinciosilor. Ruden da citate numeroase din literatura clasica, in special Juvenal si Aristofan, care reflecta viata grea si statutul inferior al femeii in perioada pre-crestina. Radicala a fost, deci, zice Ruden, afirmatia lui Pavel ca barbatul are datoria sa nu-si exploateze sotia ori sa o foloseasca ca pe un obiect de satisfactie sexuala, ci sa o iubeasca ca pe sine insusi asa cum Hristos a iubit Biserica, dindu-si viata pentru ea. O expresie mai radicala, spre bine, privind deminitatea femeii, zice Ruden, in contextul cultural al lumii clasice nu ar fi putut exista.

Paganism in Marea Britanie

Ce are de a face subiectul paganismului in Marea Britanie cu Apostolul Pavel? Confirma ipoteza dupa care cresterea paganismului sufoca valorile crestine. In Marea Britanie paganismul e in ascensiune, iar valoruile crestine in declin. Un articol pe tema paganismului in crestere la britanici il puteti citi aici:  http://www.bpnews.net/printerfriendly.asp?ID=40825

AFR Va recomanda: O recenzie a cartii lui Ruden o aflati aici: http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2010/04/02/AR2010040201330.html Recomandam fiecarui roman crestin cunoscator de limba engleza sa cumpere si sa citeasca cartea lui Ruden.

Categorii
De meditat ... Muzika

Lacrimile sunt o limba cunoscuta de Dumnezeu

Tears are a Language – Heritage Singers. This is one of those songs that speak to the soul. We decided to update the video with a better quality audio track. Hope you enjoy it 🙂

 

Categorii
Arta De meditat ... Muzika

Dumnezeu crede in tine

Iata un cantec interesant

God Believes in You sung b Jill Phillips is a simple but very powerful message of hope. No matter what you might be going through – God believes in you. No matter how tempted you are to give up – God believes in you. We pray this song and its message will inspire and kindle your hope in the One who has the greatest hope – God.

Remember that the Lord Jesus knows and understands what we go through, and one day all those things that did not make sense to us down here will be clearly explained up there. Just don’t lose hope between here and there!
Be blessed….and bless the Lord!

Categorii
De meditat ... De'ale familiei Resurse Sa zambim :)

Expresiv…

God Loves Me?  That is so cool!  Adorable kids say the coolest things!