Categorii
De meditat ... Mapamond Rugaciune

CRESTINUL AZI update – Creștini persecutați în Iran

Maheen și soțul ei conduc diferite biserici de casă în Iran. Însă, după arestarea soțului ei, Maheen se temea să nu i se întâmple și ei același lucru. Aducând cererea ei înaintea lui Dumnezeu ea se ruga, „Doamne, nu sunt pregătită să merg într-un arest din pricina credinței mele. După cum știi, m-am născut și am crescut într-o familie bogată. Te rog nu mă testa peste puterile mele.” Trei zile mai târziu poliția secretă a bătut la ușa ei. Vorbind cu Dumnezeu, Maheen a mărturisit, „Te-am rugat deja să nu mă duci în această ispită. Așadar, orice s-ar întâmpla nu este vina mea.” Dar, spre surprinderea ei, când a ajuns la închisoare, „am simțit pacea lui Dumnezeu coborându-se peste mine și frica a dispărut.”

În acea noapte a fost dusă înaintea oficialului superior. Cu ajutorul Duhului Sfânt, Maheen a împărtășit celor prezenți, „Este o onoare pentru mine să vorbesc oamenilor despre Isus. Ca toți ceilalți oameni și musulmani și voi aveți nevoie de Isus în viețile voastre. Fără Isus, o persoană nu are pace și viața este fără nădejde și lipsită de scop. Isus și-a dat viața și pentru voi, pentru ca să fiți salvați și să nu pieriți.”

Oficialul a răspuns plin de mânie, „Ști care sunt consecințele acestor lucruri? Nu mă poți evangheliza pe mine. Te va costa o grea pedeapsă.” Maheen a răspuns, „Dacă nu împărtășesc adevărul cu voi, voi da socoteală lui Dumnezeu. De aceea, nu pot să tac.”

Dusă înapoi în celulă Maheen nu a putu dormi întrebându-se ce se va întâmpla cu ea. Apoi, dintr-odată, a auzit o cheie în yală. În timp ce se uita la ușă cum se deschide încet, spre surprinderea ei, în fața ei a apărut oficialul superior. „Nu-ți fie teamă de mine. Am nevoie de rugăciunea ta.” A continuat să îi spună cum mărturia ei în sala de judecată a avut un impact puternic asupra lui. „Am nevoie să fiu salvat,” a recunoscut el. „Am nevoie de Isus în viața mea. Cred că Dumnezeu te-a trimis la această închisoare pentru a împărtăși cu mine despre mântuire.” Timp de trei ore Maheen a vorbit cu oficialul despre Isus. Părându-i rău de păcatele sale el și-a încredințat viața lui Isus. Câteva zile mai târziu, Maheen și soțul ei au fost eliberați din închisoare.

 

 

Categorii
Evenimente crestine Mapamond Rugaciune

Egiptul in Stare de Urgenta

An Egyptian man clears the floor in the Prince Tadros Coptic church which was set alight in Minya

Sursa Voice of Martyrs

http://www.salememail.com/specialoffers/VOM_Persecution/VOM_persecution_watch_full.aspx?id=4&archive=true

Crestinii din Egipt experimenteaza o escaladare a atacurilor din momentul in care guvernul a inceput sa disperseze doua grupari fidele fostului presedinte Morsi. Cel putin 650 de persoane au fost omorate si 4000 ranite in urma protestelor recente. Patruzeci de cladiri ale bisericilor au fost atacate si incendiate, islamicii fixandu-si ca tinte magazine ale crestinilor, cladiri apartinand acestora si manastiri. Intr-unul din aceste incidente membrii Fratiei Musulmane au inconjurat o manastire plina cu femei si copii din orasul Suez. Cei aflati inauntru au reusit sa fuga inainte de a fi incendiata cladirea.

Egiptul a declarat STARE DE URGENTA PETNRU O LUNA. Rugati-va pentru siguranta si protectia crestinilor din Egipt si a contactelor VOM (Voice of Martyrs) si pentru stabilitatea politica a acestei tari.

Categorii
Mapamond Marturii Resurse Rugaciune

Stiri crestine – Mapamond crestin editia 473 – 10 august 2013

Iata un update despre stiri crestine de la Alfa & Omega TV

Alfa Omega TV

 

http://youtu.be/jUom3rnNN3E