Categorii
Istorica Mapamond

LECTURA OBLIGATOREI Rusia, „duşmanul natural” al României – un articol interesant de pe Historia.ro

Iata mai jos fragmente din articol

În cazul textului scris de Pamfil Şeicaru în anii ’70 şi publicat în 2002-2003 într-o revistă de la München (în trei părţi: „Un tratat cu Rusia?”, „Amintiri pentru prezent și viitor”, „Relațiile româno-ruse”), text sesizat nouă de George Stanca, invocarea actualităţii nu ţine numai de profunzimile textului. Ţine şi de o potriveală neobişnuită de împrejurări.

Neîndoielnic, Pamfil Şeicaru a scris despre relaţiile româno-ruse într-un timp când Occidentul se iluziona în privinţa blândeții internaţionale a URSS. Mai demult profet al pericolului întruchipat de bolşevismul moscovit, Pamfil Şeicaru încearcă şi reuşeşte să demonstreze că:

1) Uniunea Sovietică nu-i altceva decât Rusia ţaristă botezată altfel.
2) Rusia ţaristă s-a definit prin incapacitatea de a accede la orânduirile europene şi, poate, şi de aceea, a fost un stat eminamente cuceritor și militarist.

Pentru a demonstra tezele sale, Pamfil Şeicaru convoacă o bibliografie semnificativă: de la clasicii literaturii ruse până la cercetătorii contemporani ai Imperiului de la Răsărit. Eseul său e o luare în răspăr a tuturor celor care, în trecut (Nicolae Titulescu) sau în prezentul său (liderii Occidentali), au crezut și cred că Uniunea Sovietică e altceva decât Rusia în travesti roşu.

[…]

Un stat cuceritor şi militarist

Deci, începând de la 1792, am avut de vecin pe Nistru imperiul Rusiei, spre marea noastră neno­rocire. Găsesc de mare folos pentru orice român şi, îndeosebi pentru cei cari sunt stăpâniţi de ambiţii politice, adică de a conduce desti­nele ţării, să ci­tească un pasaj din Essais sur l’Historire de la Civilisation Russe, de Paul Miliukov, profesor la Uni­ver­si­tatea din Moscova şi, în acelaşi timp, şeful par­tidului Ca­de­ţilor, adică al liberalilor, cari preco­nizau o Monarhie Con­stituţională. Lucrarea acestui istoric rus de mare autoritate a apărut în traducerea fran­ceză în 1901, editura V. Girard şi E. Briere.

[…]

Impe­ria­­lismul moscovit nu se poate con­juga la trecut

Prima critică a culturii occidentale, prima atitudine cate­goric şi total ostilă faţă de Europa, a făcut-o Odoievski în Nopţi ruseşti, prin gura eroului Faust, care nu are nimic comun cu Faust al lui Goethe, numele dat eroului în inten­ţia autorului este ales pentru a indica trăsătura fundamen­tală a eroului rus: căutarea pasională a adevărului. Voi face câ­teva citate menite să ilustreze atitudinea tuturor gân­di­torilor ruşi faţă de Europa de la 1825 şi până azi, indiferent de etichetele ideologice; ele repre­zintă o con­stantă moscovită faţă de Occident.

[…]

„Istoria ne-a făcut garda civilizaţiei europene împotriva năvălirii asiatice“

Rămâne, în nepăsarea faţă de un vecin care ne vrea ex­terminarea, un glas izolat, o atitudine de ade­vă­rat om de Stat, articolul lui Take Io­nescu, „Duş­manul natural”, publi­cat în 1900, care azi rămâne de o dramatică actualitate, ca un strigăt de a veghea: Naţie, ia seama, duşmanul stă la pândă!

[…]

RUSIA MEREU ACEEAŞI CA STRUCTURĂ ŞI CA TENDINŢE

Este o constatare pe care o facem din cunoaş­terea popoarelor: dacă revoluţiile constituie un factor de accelerare a schimbărilor care se produc în struc­­tura societăţilor, natura popoarelor, aşa cum a fost ea modelată de experienţa lor istorică, nu se schimbă. În ce priveşte Rusia, avem o lucrare scrisă de unul dintre cei mai pătrunzători observatori, mar­chizul de Custine, care a publicatLa Russie en 1839, adică acum 133 de ani. În Rusia ţaristă nu s-a putut publica în traducere şi s-a citit numai în cer­curile restrânse ale aristocraţiei.

Abia în 1930 s-a publicat în traducere la Moscova de către „Socie­tatea deţinuţilor şi exilaţilor politici”, care în prefaţă au calificat La Russie en 1839 drept „Cartea cea mai inteligentă ce s-a scris asupra Ru­siei de un stră­in”. şi abia în 1946 s-a publicat o e­diţie prescurtată – dar inalterată –, în franceză, a căr­ţii marchizului de Custine, sub titlulLettre de Russie, care, dat fiind climatul politic din Franţa, nu a avut succesul pe ca­re l-a avut în Rusia traducerea cărţii La Russie en 1839.

[…]

„În Rusia secretul prezidează tot“

S-a schimbat ceva în 133 de ani, în afară de vo­cabularul tiraniei? Ai impresia că s-a accentuat lipsa de respect a demnităţii omeneşti.

Custine observa sub ordinea perfectă garantată printr-o supunere totală „energicul sentiment de o­poziţie care trebuis să germineze în sufletele obici­nuite să reflecteze în tăcerea despotismului”.

Pentru tot articolul

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-dusmanul-natural-al-romaniei-rusia-azi-uniunea-sovietica-ieri-rus

Categorii
De meditat ... Resurse

Răstigniţi, arşi de vii sau îngropaţi de vii pentru că erau români

“România liberă” continuă astfel serialul despre crimele şi celelalte atrocităţi comise în Basarabia împotriva românilor.

Provocările separatiştilor
Atrocităţile separatiştilor au fost comise înainte de declanşarea războiului de pe Nistru şi au avut rolul de a provoca autorităţile de la Chişinău. Practic, în zona separatistă au fost formate mai multe unităţi paramilitare. Unele erau formate din cazaci sau din oameni eliberaţi din puşcăriile ruseşti. Aceste unităţi au fost înarmate şi instruite de către ofiţerii Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. Practic, unităţile paramilitare separatiste erau mult mai bine dotate cu armament de provenienţă sovietică decât unităţile de poliţie ale Republicii Moldova. Mai mult, poliţiştii au primit ordin de la Chişinău să nu folosească arme de foc, pentru a nu tensiona şi mai mult situaţia din zonă. În acest context, unităţile paramilitare separatiste au declanşat o adevărată campanie de exterminare a românilor din zonă. Istoricul Eduard Boboc a cules o serie de mărturii cutremurătoare de la martorii evenimentelor.

Ars de viu
„Potrivit relatărilor lui Andrei Belousov, poliţistul Tudor Brădescu a fost snopit în bătăi şi apoi ars de viu doar pentru faptul că era angajat al Ministerului de Interne. Poliţistul I. Smocvin, din cauza bătăilor şi maltratării deseori pierzându-şi cunoştinţa, n-a avut parte de ajutor medical. Aflându-se „la un pas de moarte”, a fost eliberat de înşişi „gardiştii, îngroziţi de propriile crime”. Un poliţist, Saşa, şi un vameş, Chirilov n-au fost în stare să îndure toate fărădelegile şi şi-au ieşit din minţi”, sunt câteva amănunte succinte.

De atrocităţi nu au fost feriţi nici localnicii paşnici. „Pe întreg parcursul conflictului, separatiştii intrau nestingherit în casele oamenilor paşnici, devastându-le şi jefuind populaţia. Luau tot ce găseau, de la fructe şi legume, până la lucruri de preţ, nemaivorbind de băutură; împuşcau câinii, rupeau gardurile cu blindatele, arestau şi împuşcau oamenii în stradă, în văzul lumii, din simplu motiv că nu le plăcea ceva la ei. Îşi băteau joc de localnici, impunându-i să se târâie pe brânci, în timp ce râdeau în hohote de asemenea «distracţii». Astfel, au dispărut sute şi sute de oameni. La Corjova, şi-au bătut joc de o fată de 14 ani. Pe cei arestaţi rudele îi găseau «legaţi cu sârmă, morţi pe la marginile de drumuri, prin tufari, prin semănături ori aruncaţi în Nistru, cu pietre legate de mâini şi de picioare». În subsolurile speciale ale separatiştilor, oamenii care le păreau suspecţi erau torturaţi, li se tăiau mâinile, urechile, stăteau ore în şir legaţi cu frânghia de picioare, spânzuraţi cu capul în jos, până li se scurgea sângele în cap”.

Ucişi şi jefuiţi în timp ce se întorceau de la muncăAu fost torturaţi şi ucişi şi oameni care, pur şi simplu, treceau prin zonă. „Astfel, în noaptea de 19 martie 1992, gardiştii au reţinut, la gara feroviară, un grup de constructori-zidari care se întorceau de la muncă. După ce, împreună cu lucrurile personale şi actele, acestora li s-au «confiscat» 39.000 ruble (echivalentul a 18.000 dolari S.U.A.), ei au fost «chinuiţi şi bătuţi până la sânge», ulterior cadavrele lor fiind găsite în Nistru”, mai relatează istoricul Eduard Boboc. Există şi alte mărturii culese de istoricul basarabean.

Restul aici