Iata mai jos fragmente din articol
În cazul textului scris de Pamfil Şeicaru în anii ’70 şi publicat în 2002-2003 într-o revistă de la München (în trei părţi: „Un tratat cu Rusia?”, „Amintiri pentru prezent și viitor”, „Relațiile româno-ruse”), text sesizat nouă de George Stanca, invocarea actualităţii nu ţine numai de profunzimile textului. Ţine şi de o potriveală neobişnuită de împrejurări.
Neîndoielnic, Pamfil Şeicaru a scris despre relaţiile româno-ruse într-un timp când Occidentul se iluziona în privinţa blândeții internaţionale a URSS. Mai demult profet al pericolului întruchipat de bolşevismul moscovit, Pamfil Şeicaru încearcă şi reuşeşte să demonstreze că:
1) Uniunea Sovietică nu-i altceva decât Rusia ţaristă botezată altfel.
2) Rusia ţaristă s-a definit prin incapacitatea de a accede la orânduirile europene şi, poate, şi de aceea, a fost un stat eminamente cuceritor și militarist.
Pentru a demonstra tezele sale, Pamfil Şeicaru convoacă o bibliografie semnificativă: de la clasicii literaturii ruse până la cercetătorii contemporani ai Imperiului de la Răsărit. Eseul său e o luare în răspăr a tuturor celor care, în trecut (Nicolae Titulescu) sau în prezentul său (liderii Occidentali), au crezut și cred că Uniunea Sovietică e altceva decât Rusia în travesti roşu.
[…]
Un stat cuceritor şi militarist
Deci, începând de la 1792, am avut de vecin pe Nistru imperiul Rusiei, spre marea noastră nenorocire. Găsesc de mare folos pentru orice român şi, îndeosebi pentru cei cari sunt stăpâniţi de ambiţii politice, adică de a conduce destinele ţării, să citească un pasaj din Essais sur l’Historire de la Civilisation Russe, de Paul Miliukov, profesor la Universitatea din Moscova şi, în acelaşi timp, şeful partidului Cadeţilor, adică al liberalilor, cari preconizau o Monarhie Constituţională. Lucrarea acestui istoric rus de mare autoritate a apărut în traducerea franceză în 1901, editura V. Girard şi E. Briere.
[…]
Imperialismul moscovit nu se poate conjuga la trecut
Prima critică a culturii occidentale, prima atitudine categoric şi total ostilă faţă de Europa, a făcut-o Odoievski în Nopţi ruseşti, prin gura eroului Faust, care nu are nimic comun cu Faust al lui Goethe, numele dat eroului în intenţia autorului este ales pentru a indica trăsătura fundamentală a eroului rus: căutarea pasională a adevărului. Voi face câteva citate menite să ilustreze atitudinea tuturor gânditorilor ruşi faţă de Europa de la 1825 şi până azi, indiferent de etichetele ideologice; ele reprezintă o constantă moscovită faţă de Occident.
[…]
„Istoria ne-a făcut garda civilizaţiei europene împotriva năvălirii asiatice“
Rămâne, în nepăsarea faţă de un vecin care ne vrea exterminarea, un glas izolat, o atitudine de adevărat om de Stat, articolul lui Take Ionescu, „Duşmanul natural”, publicat în 1900, care azi rămâne de o dramatică actualitate, ca un strigăt de a veghea: Naţie, ia seama, duşmanul stă la pândă!
[…]
RUSIA MEREU ACEEAŞI CA STRUCTURĂ ŞI CA TENDINŢE
Este o constatare pe care o facem din cunoaşterea popoarelor: dacă revoluţiile constituie un factor de accelerare a schimbărilor care se produc în structura societăţilor, natura popoarelor, aşa cum a fost ea modelată de experienţa lor istorică, nu se schimbă. În ce priveşte Rusia, avem o lucrare scrisă de unul dintre cei mai pătrunzători observatori, marchizul de Custine, care a publicatLa Russie en 1839, adică acum 133 de ani. În Rusia ţaristă nu s-a putut publica în traducere şi s-a citit numai în cercurile restrânse ale aristocraţiei.
Abia în 1930 s-a publicat în traducere la Moscova de către „Societatea deţinuţilor şi exilaţilor politici”, care în prefaţă au calificat La Russie en 1839 drept „Cartea cea mai inteligentă ce s-a scris asupra Rusiei de un străin”. şi abia în 1946 s-a publicat o ediţie prescurtată – dar inalterată –, în franceză, a cărţii marchizului de Custine, sub titlulLettre de Russie, care, dat fiind climatul politic din Franţa, nu a avut succesul pe care l-a avut în Rusia traducerea cărţii La Russie en 1839.
[…]
„În Rusia secretul prezidează tot“
S-a schimbat ceva în 133 de ani, în afară de vocabularul tiraniei? Ai impresia că s-a accentuat lipsa de respect a demnităţii omeneşti.
Custine observa sub ordinea perfectă garantată printr-o supunere totală „energicul sentiment de opoziţie care trebuis să germineze în sufletele obicinuite să reflecteze în tăcerea despotismului”.
Pentru tot articolul
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-dusmanul-natural-al-romaniei-rusia-azi-uniunea-sovietica-ieri-rus
La Razvi' - Razvan Mihalcea 