Categorii
De meditat ... Istorica Mapamond Uncategorized

ISLAMUL VIOLENT – AFR

 

In lume traiesc aproximativ 1,6 miliarde de musulmani, dintre care 3% sunt jihadisti, adica fanatici care cauta sa impuna, prin violenta, religia, cultura si legile musulmane in tarile in care traiesc, fie ele musulmane ori nu. 3% inseamna 48 de milioane de fanatici, in marea lor majoritate tineri fara capatii, zeloti, lipsiti de scrupule. Indoctrinati in religia lui Mohamed, pentru ei viata e o pista de lansare in lumea de dincolo, o lume care, zic ei, ii va rasplati pentru faptele lor violente indreptate impotriva semenilor lor aici pe pamint. Numarul jihadistilor va fi in crestere, se pare, deoarece demografii speculeaza ca in anul 2070 islamul va fi cea mai numeroasa religie a lumii, reprezentind 38% din populatia planetei, iar crestinii 37%.
Evenimentele din 13 noiembrie de la Paris apartin unei liste extrem de lungi, atit din punct de vedere istoric cit si numeric, de atrocitati comise de fanaticii musulmani vreme de secole. Ziua de Vineri 13 noiembrie a socat din nou constiinta umanitatii. Pentru a nu stim citea oara. Cu citeva ore inainte de masacrul celor aproape 130 de parizieni, aceasi teroristi indoctrinati in invataturile lui Mohamed au ucis 43 de fiinte inocente in Beirut, probabil toate musulmane. Incidentele teroriste islamiste sunt tot mai frecvente si mai socante. Franta a inceput 2015 cu atacul islamist terorist asupra lui Charles Hebdo, si pare sa-l incheie cu unul si mai violent. Care sunt explicatiile acestui islam violent, plin de ura la adresa semenilor care nu le impartasesc religia?
 
Ayaan Hirsi Ali
 
Ayaan Hirsi Ali este o scriitoare care locuieste in Statele Unite. Nascuta in Somalia si crescuta in cultura musulmana, Ali a devenit o fanatica islamista, pina cind s-a stabilit in Statele Unite unde s-a educat si a vazut cum arata o societate religioasa care coexista in pace cu cea seculara. In ani recenti a publicat Heretic: Why Islam Needs a Reformation Now(„Eretic: de ce islamul are nevoie de o reformare urgenta”) in care ataca cu virulenta religia pe care a abandonat-o. [Detalii:http://www.salon.com/2015/06/07/no_one_exposes_western_liberals_faulty_thinking_on_islam_better_than_self_professed_%E2%80%9Cheretic%E2%80%9D_ayaan_hirsi_ali/ ] Ali incearca sa atentioneze Occidentul asupra pericolelor islamiste. Opinia ei este ca „islamul nu este o religie a pacii„. Este o religie violenta care se hraneste din violenta, zice ea. Amenintata in permanenta de islamisti cu moarte, Ali continua sa faca turnee in Europa si prin universitatile americane propovaduind adevarurile despre violenta religiei mahomedane. Islamul, zice ea, are nevoie de o reforma, o reformare a mintii, de acceptare a diversitatii in gandire si diversitatea de idei. Pina a ajunge acolo, insa, mai e multa vreme, si mai e mult de lucru, fie ca e vorba de tarile musulmane traditionale, fie de musulmanii care traiesc in Occident. Datele statistice, studiile si sondajele de opinie vorbesc de la sine.
 
Date statistice si sondaje de opinie
In 2015 a fost publicat un studiu foarte detaliat in Marea Britanie privind valorile si gandirea musulmanilor care traiesc in Occident. [Detalii: http://islamsurveyed.blogspot.com/2015/06/survey-of-surveys-concerning-islam.html] 27% din musulmanii britanici simpatizeaza cu ucigasii lui Charles Hebdo, 11% dintre ei agreeaza cu atacurile impotriva revistelor care publica imagini ale lui Mohamed, si 20% simpatizeaza cu musulmanii britanici care parasesc Marea Britanie se se inroleze in Califatul Islamic. Si mai ingrijorator, 29% dintre ei prefera sa traisca sub legea Saria decit legile britanice, 17% dintre ei cred ca e potrivit ca familiile ale caror copii se convertesc la crestinism sa fie exclusi din familie, si, socant, 31% socotesc ca e potrivit ca musulmanii care se convertesc la crestinism sa fie pedepsiti cu moartea. 20% dintre ei cred ca valorile britanice sunt incompatibile cu islamul.
In Germania, 22% dintre musulmani sunt impotriva integrarii in cultura germana, iar in Franta peste jumatate dintre musulmani cer ca musulmanii sa se casatoreasca doar cu persoane din religia lor. Tot in Germania, 65% dintre imigrantii musulmanii turci si marocani cred ca regulile religiei lor sunt mai importante decit legile sculare ale Germaniei. In plus, conform unui sondaj de opinie facut de Ministerul Afacerilor Interne German din martie 2012, 22% dintre musulmanii Germaniei se pronuntau impotriva integrarii in societatea germana.
In Canada, 47% dintre musulmani solicita aplicarea legilor musulmane in tribunalele canadiene cind disputele sunt exclusiv intre musulmani. In Australia, majoritatea musulmanilor se identifica cu religia lor mai mult decit se identifica ca fiind australieni.
Majoritatea musulmanilor deasemenea par a nu trai in realitate: 64% dintre ei neaga ca musulmanii au lansat atacurile din septembrie 11, 2001 din Statele Unite. In afara Occidentului, intre 10 si 30% dintre musulmani sunt de acord cu atacurile teroriste impotriva dusmanilor religiei lor. La fel, in afara Occidentului, 58% dintre musulmani agreeaza cu biciuirea ori amputarea miinilor hotilor, 60% cu uciderea cu pietre pentru adulter, si 53% sunt de acord cu pedeapsa cu moartea pentru apostazie. 43% dintre musulmani agreeaza cu segregarea sexelor la locul de munca, un procent care urca vertiginos in Pakistan unde procentul celor care gandesc asa este de 80%.
 
Islamismul si secularismul – e coexistenta posibila?
Avind in vedere divergentele serioase intre islamism si secularism, o perspectiva tot mai persistenta in publicatiile de specialitate este daca islamul si secularismul pot coexista. Mai devreme anul acesta John Owen a publicat o carte interesanta, intitulata From Calvin to the Caliphate – What Europe’s Wars of Religion Tell Us About the Modern Middle East, in care incearca sa explice convulsiile islamului inceputului Mileniului III. [O recenzie a cartii, publicata inForeign Affairs, poate fi citita aici: https://www.foreignaffairs.com/articles/western-europe/2015-04-20/calvin-caliphate] Owen face o paralela interesanta intre conflictele islamice care domina scena politica a Orientului Mijlociu de azi si razboaiele intre protestanti si catolici in Europa Veacului XVII. Reforma Secolului XVI a dat nastere razboaielor religioase intre principatele si tarile catolice si protestante. Epoca aceasta tulbure din istoria Europei s-a incheiat in 1648 cu Pacea de la Westfalia. Owen explica, de fapt, ca vedem ceva similar in Orientul Mijlociu azi unde sectele si gruparile islamice se razboiesc. Dar, adauga, el, spre deosebire de razboaiele religioase din Europa, cele intre musulmani nu par a fi pe terminate. Dimpotriva. Pe linga asta, musulmanii se razboiesc de multe secole. Pacea intre musulmani, adauga el, a fost garantata doar in sinul marilor imperii care au tinut sub autoritatea lor diversele secte musulmane, cum ar fi Imperiul Otoman, cel Britanic, ori Rusia Tarista. Ce face islamul contemporan si mai diferit, insa, este conflictul intre islam si secularism.
In 2009 Ali A. Allawi a publicat The Crisis of Islamic Civilization („Criza civilizatiei musulmane”). [Recenzie:ttp://www.atimes.com/atimes/Middle_East/KE05Ak02.html] Fost minstru in guvernele iraquiene post Saddam Hussein, Allawi e profesor de stiinte politice in Statele Unite. Teza fundamentala a cartii lui este ca islamul e incompatibil cu secularismul, mai ales cu secularismul occidental. Dupa retragerea otomanilor, britanicilor si francezilor din coloniile lor din Orientul Mijlociu, populatia bastinasa a fost lasata in voia ei sa-si afle si sa-si construiasca propria forma de guvernamint. Au incercat si secularismul occidental, dar a fost respins peste tot. Unica expectie pare a fi Iordania. Dupa citeva decenii de secularism, iranienii au optat, in 1979, pentru un stat islamist. La fel Egiptul care in anii 50 a avut un guvern secular. In opinia lui Allawi, „primavara” araba a ultimilor ani nu e un preludiu spre secularizare, modernizare ori democratie, ci un capitol in declinul civilizatiei islamice in intreaga lume. Frustratii acestui declin sunt jihadistii care isi exprima frustrarile indreptindu-si furia spre sursele secularismului – Occidentul si manifestarile occidentale seculariste in tarile lor. Islamul va putea supravietui ca civilizatie, zice Allawi, doar daca sfera politica si privata a musulmanilor este contopita intr-una singura, definita si dominata pina in cele mai mici detalii de religia muslmana. Modernismul este o etapa in evolutia societatii care, zice el, va inghiti islamul. Modernismul global, valorile lui, atit sociale, morale, economice, cit si politice, nu sunt definite de islam ci de forte seculare care sunt in conflict cu el. Spre deosebire de crestinism, adauga Allawi, islamul respinge co-existenta ori separarea religiei de stat. Cele doua se cer a fi una. Religia musulmana cere sa fie recunoscuta ca fiind suprema si indreptarul vietii tuturor. In islam compromisul intre culturi, religii, ori civilizatii este imposibil si neingaduit.
In final, adauga Allawi, islamul nu poate for reformat. Aici, occidentul a facut o mare gafa. Tarile occidentale au gandit ca instituirea de structuri democratice in Iraq, de exemplu, dupa asasinarea lui Saddam Hussein, ar fi putut catapulta Iraqul si alta tari musulmane in modernism. S-au inselat. In gandirea musulmana individul nu exista. Daca structurile occidentale sunt fondate pentru a proteja individul si demnitatea lui, in islam notiunea de individ ori drepturi individuale nu exista. In islam politica e teologie si teologia e politica. Nu exista separare intre cele dou sfere. Notiunea individului ca posesor al unei vointe libere, a liberului arbitru, existenta in crestinism, nu exista in islam. In acest sens, islamul este totalitar. Statul este incarnarea vointei lui Allah peste individ si colectivitate. Cum se va incheia conflictul dintre islam si secularism? E greu de prezis, dar Allawi inclina sa creada ca, spre deosebire de crestinism, in islam, secularismul are o provocare cu mult mai mare, poate chiar insurmontabila.
 
Suicidul Occidentului
Cu toate ca slovele deja sunt scrise pe peretii lui, Occidentul refuza sa ia in serios provocarea islamista. Continua sa ignore ca islamul este o religie a violentei. Se insala crezind, naiv adaugam noi, in multiculturalism. Islamistii nu cred in integrare nici in multiculturalism. Loialitatea lor nu este de partea statului laic francez, nu ii impresioneaza laicismul iluministilor francezi, si nu sunt in primul rind cetateni ai tarilor in care locuiesc. Loialitatea lor este fata de califatul lor nevazut al mintii, ideea care ii face sa traga nadajde si ii uneste. Tanjesc sa aibe mini-califatele lor in metropolele europene in care sunt multi, in care sa traiasca dupa legile lor musulmane. Corectitudinea politica ii impiedica pe occidentali sa ridice baricade de protectie impotriva islamismului. Oricit de atroce ar fi incidentele islamiste, occidentalii par a nu lua aminte si continua sa primeasca cu bratele deschise pe inchinatorii lui Mohamed fara discernamint si fara a considera consecintele. Ne spun ca „majoritatea” musulmanilor sunt moderati si toleranti. Nu tocmai, dupa datele statistice date mai sus. Moderati multi dintre ei ori fi, dar daca 3% dintre ei sunt teroristi, terorismul islamist va ramane o problema majora pentru occidentali. Americanii, de exemplu, au luat cunostinta luni, cu oroare, in urma datelor statistice facute public de Departamentul de Stat, ca din 2011 cind a izbucnit razboiul civil in Siria, in tara lor au fost primiti 2.184 de refugiati sirieni dintre care doar 53 de crestini. Conform recensamintelor demografice siriene, 10% din populatia Siriei sunt crestini. Nici un grup religios ori social din Siria nu e mai persecutat si cu un merit mai mare de a fi acceptati in Occident ca refugiati decit crestinii sirieni. Politica americana si, mai ales, cea europeana,  nu poate fi numita nimic altceva decid suicid. Iar Romania, ale carei clase politice pregateste constructia celei mai mari moschei din Europa la Bucuresti, nu poate fi numita decit la fel de obtuza si in intregime lipsita de viziune.
Categorii
Istorica Resurse

Care este originea Rusiei – TED Ed

View full lesson: http://ed.ted.com/lessons/where-did-r…

Russia is the biggest country in the world, spanning one-eighth of the earth’s landmass. But where did it all begin? Alex Gendler explores the epic history of the Kievan Rus, where characters ranging from Viking raiders and Western crusaders to Byzantine missionaries and Mongol hordes all played a role to create a unique civilization standing at the crossroads of culture and geography.

Lesson by Alex Gendler, animation by Draško Ivezić.

Categorii
Istorica Resurse Romanesti

De unde vine expresia „Pazvante Chioru’ „

Articol de Nicu Parlog

Acum mai bine de 200 de ani ispravile unui pasa rebel zguduiau provinciile balcanice ale Imperiului Otoman. Ecouri ale acelor vremuri s-au pastrat pana in zilele noastre sub forma unei expresii care ne trimite cu gandul la o perioada istorica indepartata si anacronica. Putin se cunoaste in prezent despre personajul istoric Pazvante. Viata si ispravile sale au fost insa strans legate de suferintele romanilor de pe malurile Dunarii, iar sfarsitul sau a fost pe masura vietii sale…

Viata si ispravile celui care a dat limbii romane una dintre cele mai vechi expresii, des uzitata si in prezent, sunt atipice pentru majoritatea pasalelor care au servit de generatii intregi interesele Inaltei Porti. De fapt, indrazneala de neconceput pentru un supus al sultanului din acele timpuri l-a dus pe pasa Pazvante direct in cartile de istorie turcesti, el ramanand pana astazi singurul pasa care a indraznit sa se revolte contra autoritatii supreme de la Stambul si sa creeze un adevarat “stat” independent, cu capitala la Vidin, relatii diplomatice private si moneda proprie. Pentru istoricii pasionati, Pazvante este si astazi o personalitate greu de etichetat. Diplomat, egocentrist, maniac, fanatic, lingusitor, sadic, prieten fidel, nostalgic, invatat, vizionar, haimana, arivist, complexat, depresiv, ambitios, misogin, razbunator, el intruchipeaza perfect figura dusa pana la extrem al unui slujbas de rangul doi din Balcanii inceputului de secol 19.

Baiatul din Balcani

Undeva prin iarna anului 1758, se nastea intr-un satuc din vilayet-ul Bosniei, un copil a carui faima de mai tarziu va straluci putin dar intens in noianul de intrigi si taifasuri care zugraveste perfect imaginea unui Imperiu Otoman a carui stea incepea sa apuna. Orfan de tata de la o varsta frageda, micutul Osman, duce in spate o zestre genetica diversa si un caracter pestrit si maleabil cum numai Balcanii puteau da nastere in acele vremuri. Exista o sursa conform carora Osman era fiul unei familii de romani din Valea Timocului, trecuti la Islam din simplul motiv ca astfel erau scutiti detaxele comerciale percepute de turci cetatenilor non-musulmani din provinciile stapanite de ei. Nu exista, insa, mai multe izvoare care sa confirme ipoteza originii romanesti. Astfel, se pare ca bunicul sau facuse parte din garzile de akingii bosniaci ale orasului Sofia. De aici rezulta, de fapt, al doilea nume al tanarului Osman, Pazvantoglu, o derivatie a poreclei Pasban-Oglu, adica fiul gardianului. Bunicul sau era nascut in Bosnia din tata turc si mama croata. Mama sa avea radacini amestecate, rudele dupa bunica fiind formate din albanezi, evrei, sarbi, bulgari si turci. Tipic balcanic!

Dupa moartea timpurie a tatalui, Osman ajunge in grija bunicului sau. Alaturi de acesta deprinde arta armelor, isi insuseste primele notiuni de politica si se apuca de camatarie. Cum pentru orice credincios musulman, camataria este o indeletnicire strict interzisa de perceptele religioase, Osman se afla pentru prima data in viata in fata pericolului de a sfarsi in streang. Prins de autoritatile turce, are de ales intre spanzuratoare si exil. In urma interventiilor bunicului si datorita mitei avansate de acesta judecatorilor, Osman scapa de la moarte si fuge intr-o noapte din inchisoarea din Sofia unde, spre norocul sau, o parte dintre gardieni erau vechi cunostinte ale bunicului. Cateva zile mai tarziu,Osman Pazvantoglu strabate pe furis, intr-o barca, apele Dunarii si ajunge in Tara Romaneasca. Aici, dupa multe peripetii, datorate caracterului sau bataios si a catorva scandaluri datorate escrocarii unor boieri, Pazvantoglu ajunge sa frecventeze cercul de apropiati ai domnitorului muntean de origine fanariota, Nicolae Mavrogheni.

Politichie, smecherie, talharie…

Aflat in element propriu printre demnitarii fanarioti care parazitau Tara Romaneasca, Pazvantoglu este brusc inflacarat de ideea de a ajunge sef al garzilor domnitorului. Pentru inceput se angajeaza in paza palatului domnesc din Bucuresti, oferindu-si serviciile ca simplu mercenar. Ajutat de insistenta si ambitia nativa, dublate de numeroase pungi de galbeni, Pazvantoglu avanseaza, ajungand in doar doi ani sef al garzilor personale de arnauti ale domnitorului Mavrogheni. Fire sensibila, simte o stranie atractie pentru poezie, astfel ajunge sa il cunoasca si sa se imprieteneasca cu renumitul poet revolutionar grec de origine aromana, Rigas Feraios. Atras de frumusetea domnitelor romance de la curte, Pazvante, dupa cum l-au denumit romanii, este respins de o asa numita jupanita Anica. Pazvante cade intr-o depresie care l-a tinut la pat timp de doua luni. Ridicandu-se plin de razbunare, dezvolta o ura bolnava impotriva femeilor, ura care va fi concretizata mai tarziu, in timpul raidurilor de jaf efectuate in Valahia, cand personal indeamna hoardele depazvangii sa siluiasca orice femeie romanca intalnita in cale, indiferent de varsta sau rang social.

Pofta de glorie si marire a lui Pazvante nu mai putea fi tinuta in frau astfel incat, in scurt timp, ajunge sa comploteze cu boierii fanarioti, mazilirea lui Mavrogheni. Acesta afla si, turbat de furie, ordona decapitarea lui Pazvante pe o platforma construita undeva in apropiere de Strada Lipscani. Nesabuitul aventurier bosniac este salvat de la moarte, in ultima instanta, de catre interventia lui Rigas Feraios, interventie dublata de o suma considerabila de bani platita in prealabil de acesta domnitorului Mavrogheni.

Restul articolului

Povestea lui Pazvante Chioru’

Categorii
Istorica Mapamond

Știați că… – Historia update

În Franţa secolului al 16-lea, cuplurile proaspãt căsătorite trebuiau să stea fără haine afară în timp ce mirele îi săruta miresei piciorul stâng.

În 1836, generalul Mexican Santa Anna a ţinut funeralii de stat pentru piciorul său stâng amputat.

În marele incendiu din Londra anului 1666, au fost ucişi doar 6 oameni.

În civilizaţia inca se considera că doi oameni sunt căsătoriţi în momentul în care făceau schimb de sandale.

În evul mediu oamenii obişnuiau să bea pudră de aur amestecată cu apă pentru a scăpa de dureri.

Primul zbor cu un balon a durat 23 de minute, vreme în care s-au parcurs 5, 5 mile.

Prima zi a muncii s-a sărbătorit marţi, 5 septembrie 1882, în New York.

Cel mai scurt război din istorie s-a purtat între Marea Britanie şi Zanzibar în 1896. Zanzibar s-a predat după 38 de minute.

În Japonia în trecut stângăcia unei femei putea trece drept motiv de divorţ.

China este prima ţară care introduce banii de hârtie, dar Suedia (Banca Sedlar) emite prima bancnotele.

Prima mare industrie englezească a fost cea a producţiei de lână.

John Hancock este singurul dintre cei 50 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă care chiar a semnat-o pe 4 iulie.

Leonardo da Vinci putea să scrie cu o mâna şi să deseneze cu cealaltă.

Mai bine de 5600 de oameni au murit în timp ce lucrau la construcţia canalului Panama.

Aztecii din America centrală foloseau sânge animal amestecat cu ciment drept mortar pentru clădiri.

Chinezii din vechime tratau dizinteria cu marijuana.

Turnul Londrei, a cărui construcţie a început în 1078, adăpostea la un moment dat o grădină zoologică. Dar a servit şi ca observator, închisoare, turnătorie şi în momentul de faţă sediu al bijuteriilor coroanei.

În cel de-al doilea razboi mondial s-au implicat 57 de ţări.

Până în secolul al 19-lea în Siberia se întrebuinţau blocuri solide de ceai ca monedă de schimb.

Când Thomas Jefferson devine preşedinte al SUA în 1801, 20% din populaţie este alcătuită din sclavi.

În 1917 Margaret Sanger ajunge în închisoare vreme de o lună pentru înfiintarea primei clinici în care se poate face avort.

După războiul civil din SUA, între 33 şi 50% dintre bancnotele aflate în circulaţie sunt false.

Petru cel Mare l-a executat pe amantul soţiei sale şi a obligat-o să păstreze capul său într-un borcan cu alcool în dormitor.

Categorii
Istorica Romanesti

Documentar Timisoara Decembrie 1989 by Ovidiu Bose Pastina

Timisoara Decembrie 1989 / Timisoara December 1989,

regia/directed by – Ovidiu Bose Pastina
imaginea/camera – Doru Segal

Sahiafilm 1991

Categorii
Istorica Mapamond

LECTURA OBLIGATOREI Rusia, „duşmanul natural” al României – un articol interesant de pe Historia.ro

Iata mai jos fragmente din articol

În cazul textului scris de Pamfil Şeicaru în anii ’70 şi publicat în 2002-2003 într-o revistă de la München (în trei părţi: „Un tratat cu Rusia?”, „Amintiri pentru prezent și viitor”, „Relațiile româno-ruse”), text sesizat nouă de George Stanca, invocarea actualităţii nu ţine numai de profunzimile textului. Ţine şi de o potriveală neobişnuită de împrejurări.

Neîndoielnic, Pamfil Şeicaru a scris despre relaţiile româno-ruse într-un timp când Occidentul se iluziona în privinţa blândeții internaţionale a URSS. Mai demult profet al pericolului întruchipat de bolşevismul moscovit, Pamfil Şeicaru încearcă şi reuşeşte să demonstreze că:

1) Uniunea Sovietică nu-i altceva decât Rusia ţaristă botezată altfel.
2) Rusia ţaristă s-a definit prin incapacitatea de a accede la orânduirile europene şi, poate, şi de aceea, a fost un stat eminamente cuceritor și militarist.

Pentru a demonstra tezele sale, Pamfil Şeicaru convoacă o bibliografie semnificativă: de la clasicii literaturii ruse până la cercetătorii contemporani ai Imperiului de la Răsărit. Eseul său e o luare în răspăr a tuturor celor care, în trecut (Nicolae Titulescu) sau în prezentul său (liderii Occidentali), au crezut și cred că Uniunea Sovietică e altceva decât Rusia în travesti roşu.

[…]

Un stat cuceritor şi militarist

Deci, începând de la 1792, am avut de vecin pe Nistru imperiul Rusiei, spre marea noastră neno­rocire. Găsesc de mare folos pentru orice român şi, îndeosebi pentru cei cari sunt stăpâniţi de ambiţii politice, adică de a conduce desti­nele ţării, să ci­tească un pasaj din Essais sur l’Historire de la Civilisation Russe, de Paul Miliukov, profesor la Uni­ver­si­tatea din Moscova şi, în acelaşi timp, şeful par­tidului Ca­de­ţilor, adică al liberalilor, cari preco­nizau o Monarhie Con­stituţională. Lucrarea acestui istoric rus de mare autoritate a apărut în traducerea fran­ceză în 1901, editura V. Girard şi E. Briere.

[…]

Impe­ria­­lismul moscovit nu se poate con­juga la trecut

Prima critică a culturii occidentale, prima atitudine cate­goric şi total ostilă faţă de Europa, a făcut-o Odoievski în Nopţi ruseşti, prin gura eroului Faust, care nu are nimic comun cu Faust al lui Goethe, numele dat eroului în inten­ţia autorului este ales pentru a indica trăsătura fundamen­tală a eroului rus: căutarea pasională a adevărului. Voi face câ­teva citate menite să ilustreze atitudinea tuturor gân­di­torilor ruşi faţă de Europa de la 1825 şi până azi, indiferent de etichetele ideologice; ele repre­zintă o con­stantă moscovită faţă de Occident.

[…]

„Istoria ne-a făcut garda civilizaţiei europene împotriva năvălirii asiatice“

Rămâne, în nepăsarea faţă de un vecin care ne vrea ex­terminarea, un glas izolat, o atitudine de ade­vă­rat om de Stat, articolul lui Take Io­nescu, „Duş­manul natural”, publi­cat în 1900, care azi rămâne de o dramatică actualitate, ca un strigăt de a veghea: Naţie, ia seama, duşmanul stă la pândă!

[…]

RUSIA MEREU ACEEAŞI CA STRUCTURĂ ŞI CA TENDINŢE

Este o constatare pe care o facem din cunoaş­terea popoarelor: dacă revoluţiile constituie un factor de accelerare a schimbărilor care se produc în struc­­tura societăţilor, natura popoarelor, aşa cum a fost ea modelată de experienţa lor istorică, nu se schimbă. În ce priveşte Rusia, avem o lucrare scrisă de unul dintre cei mai pătrunzători observatori, mar­chizul de Custine, care a publicatLa Russie en 1839, adică acum 133 de ani. În Rusia ţaristă nu s-a putut publica în traducere şi s-a citit numai în cer­curile restrânse ale aristocraţiei.

Abia în 1930 s-a publicat în traducere la Moscova de către „Socie­tatea deţinuţilor şi exilaţilor politici”, care în prefaţă au calificat La Russie en 1839 drept „Cartea cea mai inteligentă ce s-a scris asupra Ru­siei de un stră­in”. şi abia în 1946 s-a publicat o e­diţie prescurtată – dar inalterată –, în franceză, a căr­ţii marchizului de Custine, sub titlulLettre de Russie, care, dat fiind climatul politic din Franţa, nu a avut succesul pe ca­re l-a avut în Rusia traducerea cărţii La Russie en 1839.

[…]

„În Rusia secretul prezidează tot“

S-a schimbat ceva în 133 de ani, în afară de vo­cabularul tiraniei? Ai impresia că s-a accentuat lipsa de respect a demnităţii omeneşti.

Custine observa sub ordinea perfectă garantată printr-o supunere totală „energicul sentiment de o­poziţie care trebuis să germineze în sufletele obici­nuite să reflecteze în tăcerea despotismului”.

Pentru tot articolul

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-dusmanul-natural-al-romaniei-rusia-azi-uniunea-sovietica-ieri-rus

Categorii
Istorica Romanesti

59 de ani de la infiintarea Pactului de la Varsovia

Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată” în NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la ParisTratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955.

Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.

Warsaw Pact Logo.svg

Toate statele comuniste ale Europei Răsăritene au semnat acest pact, (cu excepția Iugoslaviei). Membrii Pactului de la Varșovia și-au luat angajamentul să se apere unii pe alții, dacă unul sau mai mulți dintre ei erau atacați. Tratatul declara de asemenea că semnatarii își bazau relațiile pe principiul neintervenției în afacerile interne și pe respectul suveranițății și independenței naționale – până la urmă, aceste principii vor fi încălcate mai târziu în cazul intervențiilor din Ungaria – (1956) șiCehoslovacia – (1968).

Albania a încetat să mai fie membru activ al alianței în 1961 ca urmare a rupturii chino-sovietice, criză în care regimul durstalinist din Albania s-a situat de partea Chinei. Albania s-a retras în mod oficial din Pact în 1968.

Restul articolui de pe Wikipedia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Var%C8%99ovia

Categorii
Istorica

Prăbușirea imperiului britanic – Historia Update

Prăbușirea marelui imperiu britanic – care dispare aproape complet până la mijlocul anilor ’60 – poate fi pusă în directă legătură cu impacul celui de-al doilea război mondial. Înfrângerile suferite de englezi în Europa și Asia între 1940 și 1942 au distrus independența economică și financiară a Marii Britanii, adevărata bază a sistemului imperial.

Deși Marea Britanie a supraviețuit conflagrației mondiale, bogăția, prestigiul și autoritatea ei au fost reduse în mod semnficativ. De asemenea, războiul distrusese și vechiul echilibru al puterilor pe care securitatea britanică – atât externe, cât și internă – se bazase. Și deși Marea Britanie s-a aflat de partea taberei victorioase, înfrângerea Germaniei fusese de fapt rezultatul eforturilor depuse de americani și sovietici, în timp ce înfrângerea Japoniei a fost aproape în totalitate un triumf american.

1947: pierderea Indiei

Cel mai important semnal de alarmă pentru englezi a fost retragerea din India, din 1947. În timpul războiului, englezii mobilizaseră resursele Indiei pentru susținerea eforturilor de război și au reușit să se opună eforturilor pentru independență ale Congresului Național Indian. Cu toate acestea,  pentru a câștiga sprijinul celui mai important partid din India, englezii promiseseră că vor acorda independența țării odată ce războiul se va fi terminat. Însă de fapt ei sperau că India independentă va rămâne în sfera de influență a fostei metropole, păstrându-și rolul în sistemul de apărare a imperiului.

Restul articolului click pe link

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prabu-irea-imperiului-britanic

 

 

Categorii
Istorica Romanesti

Cutremurul din ’77 – Historia update

1977 – România a fost afectată de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, soldat cu mii de victime şi însemnate pagube materiale

1977 – A încetat din viaţă Toma Caragiu, actor român. (teatru: „Azilul de noapte”, „O noapte furtunoasă”; film: „Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul”) (n. 21 august 1925)

1977 – A încetat din viaţă Alexandru Ivasiuc, prozator român („Apa”, „Păsările”, „Cunoaşterea de noapte”, „Iluminări”, „Racul”) (n. 1933)

1977 – A încetat din viaţă A.E. Baconsky poet, prozator, eseist şi traducător. A fost tatăl lui Teodor Baconschi. (poeme: „Fluxul memoriei”, „Cadavre in vid”; proză: „Echinoxul nebunilor” (antologie de povestiri) (n. 1925)

1977 – A încetat din viaţă Savin Bratu, critic, istoric şi teoretician literar („Ipoteze si ipostaze”; „De la Sainte Beuve la noua critica”; „Ibraileanu – omul”; „Mihail Sadoveanu”. „A literary production biography” (în colaborare cu criticul şi istoricul literar Zoe Dumitrescu Busulenga); „Ion Creanga”, etc.)(n. 1925)

1977 – A încetat din viaţă Daniela Caurea, poetă. („Primejdii lirice”, „Cartea anotimpurilor”, „Adalbert Ignotus” – manuscris) (n. 1951)

1977 – A încetat din viaţă Mihail Petroveanu, critic şi istoric literar (n. 28 octombrie 1923)

1977 – A încetat din viaţă Veronica Porumbacu, poetă şi prozatoare (n. 1921)

1977 – A încetat din viaţă Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar (n. 1923)

1977 – A încetat din viaţă Alexandru Bocăneţ, reputat regizor TV (n. 15 februarie 1944)

1977 – A încetat din viaţă Doina Badea, interpretă de muzică uşoară şi romanţe (n. 1940)

1977 – A încetat din viaţă Eliza Petrăchescu, actriţă de teatru şi film (din filmografie: „Felix şi Otilia”, „Nunta de piatră”) (n. 15 iunie 1911)

1977 – A încetat din viaţă Ioan Siadbei, lingvist şi istoric literar, vicepreşedinte al Societăţii române de lingvistică (n.16 februarie 1903)

restul articolului \

http://www.historia.ro/exclusiv_web/calendar/articol/romania-fost-afectata-un-cutremur-devastator-magnitudinea-73-grade-sca

Categorii
Istorica Romanesti

Pe Ada-Kaleh, timpul ne prisosea – Historia update

Gheorghe Bob avea 6 ani când a ajuns pe Ada-Kaleh şi a părăsit-o când avea 26. Şi-a petrecut pe insulă copilăria şi tinereţea şi-acum povesteşte despre colţul de Rai în care a trăit două decenii pe ton egal şi liniştit. Povesteşte cu răbdare, la timpul prezent; un prezent etern, continuu, o formă de a ţine amintirile vii. Povesteşte cu detalii, cu ochi de monografist, căci i-au rămas în minte chipuri şi imagini, gusturi şi mirosuri. Povesteşte cu ochii copilului, dar adună totul cu mintea adultului: nimic nu trebuie să se piardă din istoria insulei, tot aşa cum în faimoasa dulceaţă de smochine de pe Ada-Kaleh toate seminţele trebuie să rămână în interiorul fructului.

Domnule Bob, să o luăm cronologic: cum aţi ajuns pe Ada-Kaleh?

Aici e vorba de primele amintiri şi sunt vechi, foarte vechi primele amintiri. Sunt trecute cu mult peste 60 de ani. M-am născut în 1942. Şi dacă tot e la modă să ne considerăm victime, aş putea fi şi eu considerat o victimă a celui de-Al Doilea Război Mondial, ca atâtea mii şi mii de copii rămaşi orfani de tată. Deci, mă nasc în timpul războiului, în 1942, undeva în Filiaşi, la familia părinţilor mamei; tatăl meu pleacă în război şi de atunci nu mai ştim de el. Mama şi părinţii ei părăsesc Filiaşul şi ajung în Dănceu, o comună mai apropiată de Turnu Severin, iar mama începe să-şi caute de lucru. Realizează că rămâne singură să crească acel copil pe care-l avea. În perioada aceasta, avea o soră căsătorită pe insula Ada-Kaleh cu un turc. N-am reţinut prin ce minune a ajuns mătuşa pe Ada-Kaleh. Cert este că mama căutându-şi de lucru, având şi un copil, eu eram mereu lăsat când la bunici, când la un frate al ei şi astfel ajung şi la mătuşa din insulă…

Restul articolului

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ada-kaleh-timpul-ne-prisosea