Psalmul 73 – comentariu

Omul care aproape a alunecat – Psalmul 73

Un Articol de Hamilton Smith

Scriitorul deschide acest psalm frumos cu o afirmaţie simplă, dar binecuvântată, referitoare la Dumnezeu şi încheie cu o concluzie fericită care îl priveşte pe el. „În adevăr, Dumnezeu este bun” este afirmaţia primului verset; „Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu” este concluzia ultimului verset. Dacă acceptăm afirmaţia, trebuie să fim de acord şi cu concluzia.

Totuşi, afirmaţia nu este o declaraţie generală a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de făpturile Lui – oricât de adevărată ar fi aceasta – ci este o subliniere a faptului că „Dumnezeu este bun faţă de Israel, faţă de cei cu inima curată”. Scopul măreţ al psalmului este să arate bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de copiii Săi, în ciuda împrejurărilor dificile prin care s-ar putea să treacă, sau a necazurilor cu care s-ar putea confrunta şi a suferinţelor pe care s-ar putea să fie chemaţi să le îndure.

Însă acest adevăr trebuie învăţat prin experienţă. Astfel, psalmistul relatează experienţele prin care a învăţat aceste două mari adevăruri. Primul adevăr este că în ciuda răului care predomină, Dumnezeu este bun cu copiii Lui, de unde urmează şi al doilea adevăr, acela că în mijlocul răului persistent, Dumnezeu este resursa copiilor Săi.

Psalmistul deschide istoria experienţelor sale spunându-ne că pe când îşi vedea de drumul său printr-o lume rea, a venit o zi în care picioarele aproape i-au alunecat (versetul 2). Este scris „pentru că strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă” şi aceasta era la fel de adevărat pentru psalmistul evlavios din vremea lui, cât şi pentru creştinul călător din zilele noastre. Pe o cărare îngustă nu este nevoie decât de un singur pas greşit într-o parte pentru a te abate de la drum. Pentru a aluneca de pe calea îngustă nu este nevoie să comiţi o greşeală gravă, pe care alţii să o notifice. Cărarea psalmistului nu a fost marcată de niciun eşec semnificativ care l-ar fi făcut de ruşine în ochii lumii; niciun cuvânt mânios sau neîngăduit nu s-au găsit în gura lui, care i-ar fi trădat starea inimii, însă, cu toate acestea, el aproape a alunecat. Dacă nu ar fi fost mărturisirea lui, nimeni nu ar fi ştiut aceasta din purtarea şi vorbirea lui.

Restul articolului pe

comori.org

Sau AICI