3 intrebari pentru predicatori…

1. How does this topic/passage fit into the big story of Scripture?

Cum se potriveste subiectul / pasajul tau in marea poveste a Bibliei?

2. What is distinctively Christian about the way I am addressing the topic/passage?

Ce este in mod specific crestin(altfel decat o fac cei din lume in conferintele lor) in felul cum prezint subiectul/pasajul?

3. How does this truth equip God’s church to live on mission?

Cum echipeaza acest adevar biserica ta pentru a-si indeplini misiunea in viata de zi cu zi ?

Articolul in engleza

3 Questions to Ask of Your Sermon

TREVIN WAX

There has been a lot of talk in recent years about making the gospel announcement of Jesus Christ front and center in our preaching and teaching. As our society becomes increasingly post-Christian, it is critical for us to not assume lost people know who God is, what He is like, and what He has done for us. We need to be clear in what we teach, with a laser-like focus on Jesus Christ our Savior.

But how do we make sure that Jesus is center-stage in our church?

How do we keep other things from taking His place in our sermons, our Sunday School classes or our small groups?

In other words, how do we maintain Christ-centeredness when there are so many other good things vying for our attention and time?

As editor of The Gospel Project, I’ve wrestled with this question. It’s one thing to have “core values” like “Christ-centered” and “mission-driven” written on the page. It’s another thing entirely to make sure that these values are actually expressed in the lessons. To help our writers, we’ve put together three big questions we want them to ask of every lesson.

The more I’ve thought about these questions, the more I am convinced that pastors ought to ask these questions of every sermon they preach. Teachers ought to ask these questions of every lesson they prepare. The questions are a helpful guide to keeping Christ as the focus of our ministry.

Restul aici

 

 

 

 

Torturat pentru credinta – Haralan Popov

Torturat pentru credinta

Pret: 16 Lei

La libraria Kairos

Pentru comanda aici

O campanie ateistă îi învaţă pe copii că sunt prea mari ca să creadă în Dumnezeu

Campania are ca platformă site-ul KidsWithoutGod.com (copii fără Dumnezeu), unde copiii pot găsi câteva secţiuni care explică perspectiva umanistă despre lume şi care au scopul de a promova o „societate progresistă în care există bine fără Dumnezeu”, se arată pe site.

Restul aici

 

Continental-Doar Tu ma cunosti

De ce nu acceptă lumea musulmană Israelul drept stat evreiesc?

Corneliu · 11 octombrie 2010 · 57 Comentarii

Expunerea motivelor lumii musulmane pentru refuzul ei de a recunoaşte Israelul ca statul naţional al poporului evreu.

NU VOR ŞI NU POT

de Dr. Mordehai Keidar, cercetător la centrul de studii Begin-Saadat, Universitatea Bar Ilan, Israel.

Israelul vrea recunoaşterea palestiniană ca stat evreiesc sau statul poporului evreu, dar în concepţia palestiniană nu există nicio şansă pentru că acceptarea acestei cerinţe ar însemna trădarea principiilor islamului. Cu toată confruntatrea dintre Organizatia pentru Eliberarea Palestinei(OEP) şi Hamas în aproape orice subiect, cele două părţi rămân unite într-un singur punct: nu vor şi nu pot să recunoască Israelul ca stat evreiesc.

În cuvântarea de la Bar Ilan din iunie 2009, primul ministru Nataniahu a prezentat cerinţa sa din partea arabilor de a recunoaşte Israelul ca statul evreiesc sau ca statul poporului evreu. Reprezentanţi din lumea musulmană şi arabă au întâmpinat această cerinţă aparent nouă cu refuz sau ignorare şi au dat nenumărate explicaţii refuzului.
O explicaţie aproape unanimă a fost că cerinţa amintită este destinată împiedicării “dreptului de întoarcere” în interiorul Israelului pretins pentru refugiaţi şi în acelaşi timp în scopul transferării minorităţii arabe din Israel (n.t. în afară), astfel că nimeni din lumea arabă nu o poate accepta.
Au existat şi alte explicaţii “tehnice”. Numai că în fond e vorba de o problemă mult mai esenţială. Concepţia lumii arabe că Israelul este un stat nelegitim nu are nicio legătură cu graniţele sale şi are cinci componente:

Restul aici

 

Cel mai bombardat oraş din lume

Interviu

emil borcean · 25 martie 2012 · 2 Comentarii

APĂRARE

Oraşul Sderot şi Gaza City în fundal

Sală de clasă dintr-o şcoală primară lovită de o rachetă Kassam

Desen al unei fetiţe de şapte ani, înfăţişând un atac palestinian cu rachete.

Sderot este un oraş israelian aflat cam la o milă distanţă de Fâşia Gaza. Înfiinţată în 1951 ca o tabără de tranzit pentru evrei refugiaţi din ţările arabe ale Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, localitatea a prins rădăcini şi s-a dezvoltat într-un orăşel de muncitori şi fermieri. Două trăsături distinctive: Sderot a produs în timp un număr disproporţionat de mare de muzicieni, compozitori şi poeţi, iar simultan deţine şi titlul de cel mai bombardat oraş din lume. Ambele particularităţi sunt destul de obscure, însă interesul redus acordat celei de-a doua este deliberat şi cu un scop precis: partitura presei internaţionale a atribuit rolul de primadone oropsite exclusiv palestinienilor.

Asediul oraşului a început în ianuarie 2001 şi continuă şi în prezent. În această perioadă jihadişti palestinieni afiliaţi cu Hamas, Jihadul Islamic, Brigăzile Al-Aqsa şi Hezbollah în Liban au lansat peste zece mii de rachete şi atacuri cu mortar împotriva Sderot şi împrejurimilor. Atacurile s-au înteţit după retragerea Israelului din Fâşia Gaza: din august 2005 şi pînă în prezent Sderot a fost lovit de peste 2.500 rachete Kassam. Media zilnică este de trei atacuri cu rachete.

Restul aici

Conferinta Punctul Zero – tema: Darurile supranaturale – 2012, Brasov

Răstigniţi, arşi de vii sau îngropaţi de vii pentru că erau români

“România liberă” continuă astfel serialul despre crimele şi celelalte atrocităţi comise în Basarabia împotriva românilor.

Provocările separatiştilor
Atrocităţile separatiştilor au fost comise înainte de declanşarea războiului de pe Nistru şi au avut rolul de a provoca autorităţile de la Chişinău. Practic, în zona separatistă au fost formate mai multe unităţi paramilitare. Unele erau formate din cazaci sau din oameni eliberaţi din puşcăriile ruseşti. Aceste unităţi au fost înarmate şi instruite de către ofiţerii Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. Practic, unităţile paramilitare separatiste erau mult mai bine dotate cu armament de provenienţă sovietică decât unităţile de poliţie ale Republicii Moldova. Mai mult, poliţiştii au primit ordin de la Chişinău să nu folosească arme de foc, pentru a nu tensiona şi mai mult situaţia din zonă. În acest context, unităţile paramilitare separatiste au declanşat o adevărată campanie de exterminare a românilor din zonă. Istoricul Eduard Boboc a cules o serie de mărturii cutremurătoare de la martorii evenimentelor.

Ars de viu
„Potrivit relatărilor lui Andrei Belousov, poliţistul Tudor Brădescu a fost snopit în bătăi şi apoi ars de viu doar pentru faptul că era angajat al Ministerului de Interne. Poliţistul I. Smocvin, din cauza bătăilor şi maltratării deseori pierzându-şi cunoştinţa, n-a avut parte de ajutor medical. Aflându-se „la un pas de moarte”, a fost eliberat de înşişi „gardiştii, îngroziţi de propriile crime”. Un poliţist, Saşa, şi un vameş, Chirilov n-au fost în stare să îndure toate fărădelegile şi şi-au ieşit din minţi”, sunt câteva amănunte succinte.

De atrocităţi nu au fost feriţi nici localnicii paşnici. „Pe întreg parcursul conflictului, separatiştii intrau nestingherit în casele oamenilor paşnici, devastându-le şi jefuind populaţia. Luau tot ce găseau, de la fructe şi legume, până la lucruri de preţ, nemaivorbind de băutură; împuşcau câinii, rupeau gardurile cu blindatele, arestau şi împuşcau oamenii în stradă, în văzul lumii, din simplu motiv că nu le plăcea ceva la ei. Îşi băteau joc de localnici, impunându-i să se târâie pe brânci, în timp ce râdeau în hohote de asemenea «distracţii». Astfel, au dispărut sute şi sute de oameni. La Corjova, şi-au bătut joc de o fată de 14 ani. Pe cei arestaţi rudele îi găseau «legaţi cu sârmă, morţi pe la marginile de drumuri, prin tufari, prin semănături ori aruncaţi în Nistru, cu pietre legate de mâini şi de picioare». În subsolurile speciale ale separatiştilor, oamenii care le păreau suspecţi erau torturaţi, li se tăiau mâinile, urechile, stăteau ore în şir legaţi cu frânghia de picioare, spânzuraţi cu capul în jos, până li se scurgea sângele în cap”.

Ucişi şi jefuiţi în timp ce se întorceau de la muncăAu fost torturaţi şi ucişi şi oameni care, pur şi simplu, treceau prin zonă. „Astfel, în noaptea de 19 martie 1992, gardiştii au reţinut, la gara feroviară, un grup de constructori-zidari care se întorceau de la muncă. După ce, împreună cu lucrurile personale şi actele, acestora li s-au «confiscat» 39.000 ruble (echivalentul a 18.000 dolari S.U.A.), ei au fost «chinuiţi şi bătuţi până la sânge», ulterior cadavrele lor fiind găsite în Nistru”, mai relatează istoricul Eduard Boboc. Există şi alte mărturii culese de istoricul basarabean.

Restul aici

Promoția de seminariști 1978

Add your thoughts here… (optional)

Barzilaiendan

Cu melancolie și mulțumire afișez poza trimisă de Vladimir Pahomi, cel care ne-a iubit și ne-a slujit pe când traversam vremuri grele sub persecuția comunistă. Sunt toți colegii mei, inclusiv Nelu Rus și Nicu Morocoș, cei doi care au murit la marele cutremur. La mijloc este profesorul nostru favorit, Vasile Taloș.

Vezi articolul original

Add your thoughts here… (optional)